Uleiul de mentă, soluția naturală pentru calmarea durerilor musculare

 

 Unul dintre cele mai căutate uleiuri esențiale este uleiul de mentă. Acesta este folosit cel mai des pentru a aroma anumite produse sau preparate. De asemenea, poate fi aplicat și topic, dar poate fi și inhalat.

Menta este recunoscută ca fiind o plantă ale cărei frunze și uleiuri sunt utilizate, încă din cele mai vechi timpuri, pentru a ajuta la tratarea sau la ameliorarea mai multor afecțiuni.

De aceea, uleiul de mentă este folosit pentru capacitatea sa de a aborda o serie de probleme de sănătate, precum: durerile musculare, simptomele de alergie sezonieră și pentru unele probleme digestive. Totodată, acesta mai poate îmbunătăți sănătatea pielii și a părului. Mai mult, în cazuri de accidentări sau de traumatisme, menta și uleiul de mentă sunt folosite pentru a răcori zona lezată.

Uleiul de mentă se găsește sub 3 forme:

  • ulei de mentă pur, acesta este foarte concentrat;
  • cu extract de mentă, fiind mai puțin concentrat;
  • capsule acoperite enteric, cu o cantitate mică de ulei de mentă, capsulat într-un strat special de protecție.

La ce ajută uleiul de mentă

Ameliorează durerile musculare și articulare

Uleiul de mentă este un calmant eficient și natural pentru musculatură, oferind proprietăți răcoritoare, revigorante și antispastice. Studiile arată că uleiul de mentă aplicat local poate ameliora durerea cauzată de fibromialgie, durere la nivelul mușchilor și oaselor, și sindromul de durere miofascială.

Ameliorează durerile de cap

Specialiștii consideră că doar câteva picături de ulei de mentă aplicate pe zona tâmplelor pot reduce simptomele neplăcute ale migrenelor pe termen scurt.

Ajută în caz de sindrom de intestin iritabil

Despre uleiul de mentă se mai spune că ajută la diminuarea simptomelor digestive, a spasmelor abdominale în special, provocate de sindromul de colon iritabil. Totodată, uleiul de mentă reduce senzația de greață.

Reduce senzația de mâncărime

Produsele care acționează asupra iritațiilor, în special a mâncărimilor, au în compoziției ulei de mentă sau mentol. Senzația de răcorire a zonei inflamate pe care o oferă uleiul de mentol ajută la reducerea mâncărimilor. Atenție însă, produsele mentolate folosite în exces pe piele, usucă tegumentul.

Menține sănătos sistemul respirator

Este cunoscut faptul că menta ajută la reîmprospătarea respirației, atunci când este folosită în pastele de dinți, gume de mestecat și dropsuri. Însă, atunci când se inhalează, uleiul de mentă desfundă nasul și oferă un rol protector pentru căile respiratorii și plămâni. Totodată, dropsurile mentolate calmează durerile în gât și protejează faringele.

Scade producția de sebum

Uleiul de mentă se folosește acum și în dermatocosmetice, deorece ajută la scăderea producției de sebum, diminuând astfel producția mătreții. În plus, stimulează creșterea părului și întărește firul de păr.

Sursă