Timpul de digestie al alimentelor: În cât timp se digeră ceea ce mâncăm
Impactul digestiei asupra pierderii în greutate este foarte important. Așa cum știm cu toții – suntem ceea ce mâncăm. Bineînțeles, timpul exact de digestie depinde de sănătatea fizică, de metabolism, de vârstă și chiar de sexul unui individ.
Procesul digestiv depinde de caracteristicile alimentelor (dacă sunt alimente care se digeră rapid sau greu), compoziția lor chimică, ph-ul stomacului, intensitatea peristaltică.
De exemplu, lichidele ajung aproape imediat în intestinul subțire, alimentele bogate în carbohidrați ajung rapid, iar proteinele și grăsimile foarte încet.
Vă prezentăm mai jos câteva informații despre timpul de digestie al alimentelor:
Dacă aveți obiceiul să consumați multe alimente care se digeră repede, o să observați că mâncați mai mult decât ar trebui. De ce? Pentru că mâncarea s-a digerat și vă este din nou foame. Acest tip de hrană vă oferă o creștere rapidă a energiei – cu alte cuvinte, un boost al nivelului de glucoză. Chiar dacă un plus de energie sună bine, lucrurile nu sunt chiar roz. Dacă în corpul vostru nivelul glucozei este ridicat și nu faceți mișcare, totul se transformă în grăsime.
Alimentele care se digeră încet cresc nivelul zahărului din sânge mult mai lent, oferind un nivel de energie mai echilibrat și, mai ales, constant.
Dar dacă mâncați doar alimente care se digeră greu, sistemul vostru digestiv o să lucreze la maximum tot timpul, ceea ce nu este un lucru tocmai bun.
Specialiștii recomandă să nu se amestece tipurile de alimente care se digeră rapid și lent, la o singură masă. Ruta alimentelor prin organism este ca o autostradă. Dacă mașinile lente sunt în față, le vor încetini și pe următoarele din coloană ceea ce conduce la ambuteiaj.
Cel mai bun moment pentru procesarea alimentelor care au o durată de digestie diferită este la prânz, când sistemul digestiv este cel mai activ. Mâncărurile pentru micul dejun și cină ar trebui să fie mai simple și de preferat să se digere rapid.
De reținut: Nu mâncați la ore târzii, deoarece sistemul digestiv este încetinit seara, iar toată mâncarea va sta în stomac până când sistemul se va pune în mișcare.