Superstiții în Vinerea Mare. CE TREBUIE SĂ FACI
Vinerea Mare, numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu pentru întreaga creştinătate, deoarece în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Domnul Iisus Hristos, spre mântuirea întregii omeniri.
În zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gânganiile și lighioanele să nu se apropie de ea;
Dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și mănos, iar în cazul în care nu plouă, anul nu va fi unul roditor;
Dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori, vei fi sănătos tot anul;
Femeile nu umplu borș în această ziua, ca nu cumva să se scalde în el Necuratul;
Femeile nu coc în Vinerea Mare cozonaci, pâine, sau orice altceva, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului;
În Vinerea Mare femeile nu cos, ca nu cumva să orbească;
Femeile nu torc, nu țes și nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.