Specialiștii în nutriție ne spun câtă carne este recomandat sa consumăm pe săptămână și ce se întâmplă dacă depășim cantitatea respectivă
Carnea reprezintă o importantă sursă de energie, fiind bogată în proteine, vitamine şi minerale. Prin consumul acesteia, îţi asiguri necesarul de vitamine din complexul B, vitaminele A şi D şi de minerale, precum fier, potasiu, zinc şi fosfor. Totuși, consumată în exces, mai ales cea de vită sau de porc, duce la asimilarea de grăsimi saturate, adică un factor favorizant pentru bolile de inimă.
Dieta ta zilnică poate să includă două porţii de proteine, care trebuie să provină atât din surse animale, cât şi vegetale. Ideal ar fi însă să nu mănânci zilnic carne, ci o dată sau de două ori pe săptămână şi în cantităţi moderate. De asemenea, cel mai bine ar fi să alegi carnea de pasăre, peştele sau cea de vită fiartă.
Carnea este greu de digerat, fiind nevoie de 15-20 de ore pentru a fi absorbită în intestin. Prin procesul de digestie, multe dintre toxinele din carne sunt acumulate în ficat, rinichi şi în intestinul gros. De aceea, dacă vei mânca prea multă, poţi avea şi probleme, precum constipaţie, tulburări gastrice, intestinale, pancreatice şi ale sistemului biliar.
Cum să scapi de arsurile la stomac. Ingredientul din bucătărie care înlătură această senzație
Ce se întâmplă dacă facem excese
Un raport al Uniunii Internaţionale a Ştiinţelor Nutriţiei arată că necesarul de proteine pentru un bărbat adult trebuie să fie în jur de 60 g, iar pentru o femeie de 45 g pe zi. Paralel, un studiu realizat de Centrul Mondial de Cercetare a Cancerului a arătat că poţi preveni apariţia unor tipuri de cancer dacă vei mânca maximum 500 g de carne roşie, puţin procesată, pe săptămână.
În funcţie de greutate şi de nivelul zilnic de mişcare putem mânca între 100 şi 150 g de carne pe zi. Consumul în exces duce la un aport caloric suplimentar, iar în timp, la obezitate. Carnea conţine, pe lângă proteine, şi o proporţie semnificativă de lipide saturate, care cresc riscul de ateroscleroză.
Consumul exgerat de carne determină un tranzit intestinal lent, cu apariţia constipaţiei cronice. Poate apărea şi halena, deoarece produsul final după metabolizarea cărnii este amoniacul, care se elimină şi respirator. Carnea de animal tânăr favorizează apariţia gutei. Când carnea este consumată sub formă de mezeluri sau semipreparate, conţinutul caloric se poate dubla şi creşte aportul de sare, periculos în caz de hipertensiunie arterială.