Rostopasca și ghimbirul pot ajuta la eliminarea mătreții

Mătreața este o problemă a scalpului care cauzează descuamarea pielii. Este adesea însoțită de mâncărimi.

Cauza exactă nu este cunoscută în totalitate, însă pot fi identificați anumiți factori de risc, precum existența unor boli de piele, lipsa unor nutrienți sau tratamente agresive asupra părului.

Deși nu este asociată cu o igienă precară, spălarea și pieptănarea deasă a părului pot înlătura cojile de piele, reducând vizibilitatea mătreții.

MĂTREAȚA – TRATAMENTE NATURISTE

Botanistul american James Duke este de părere că persoanele care consumă alimente bogate în biotină nu au probleme frecvente cu mătreața.

Biotina este nutrient important anti-mătreață. Rolul său în organism este asemănător cu cel al vitaminelor. Naturiștii susțin consumul a 6 mg de biotină pe zi pentru prevenirea sau tratarea mătreții și seboreei.

  • SOIA

Oricând de ciudată ar părea recomandarea de a consuma soia pentru a scăpa de mătreață specialiștii spun că acest aliment conține cantități mari de biotină ( 750 părți la un milion ). O mână de boabe de soia echivalează cu 6 g de biotină care ne pot feri de mătreață.

În topul celor mai bune surse alimentare de biotină, după soia se află usturoiul, ginsengul american, ovăzul, orzul, ginsengul asiatic, avocado, lucerna, susanul, porumbul și fructele de soc.

Alte alimente care ne pot oferi mai multă protecție împotriva acestei probleme sunt cele bogate în seleniu, sulf, zinc, lecitină și acid citric.

  • ROSTOPASCA

Această plantă poate fi utilizată nu numai împotriva pielii uscate și a mătreții, dar și a altor probleme cutanate, precum negi, bătături sau mâncărimi ( urticarie ).

Planta se folosește la clătirea părului. Autorul ne oferă o rețetă puțin mai complexă, dar care merită încercată:

Se încălzesc 6 căni de apă într-o cratiță. Se adaugă 1 linguriță de clorură de potasiu ( înlocuitor de sare, se găsește în magazine ) și se amestecă până la dizolvare.

Se adaugă 120 g de frunze proaspete de tătăneasă, tocate mărunt ( sau 1/2 cană de frunze uscate. se stinge focul și se lasă la infuzat sub capac timp de 2 ore.

Se pune din nou cratița pe foc și se fierbe la foc mic 20 de minute. Fiertura se strecoară și se pune din nou pe foc. Se fierbe până scade la jumătate.

Se adăugă 240 g de glicerină și se fierbe până lichidul scade la 2 căni. Se lasă la răcorit, apoi se păstrează într-o sticlă. Cu această soluție se fac clătiri ale părului, de 1-2 ori pe zi.

  • BRUSTURE

Dr. Rudolf Fritz Weiss, specialist german în plante medicinale, susține că masarea pielii capului cu ulei de brusture poate ajuta la eliminarea seboreei.

  • TĂTĂNEASA

Și această plantă poate ajuta la combaterea descuamării pielii capului, datorită alantoinei, o substanță chimică cu acțiune anti-mătreață.

În acest scop se poate utiliza un șampon de bază tătăneasă, de la magazinele naturiste. O alternativă ar fi să adăugați câteva picături de tinctură de tătăneasă în șamponul obișnuit.

  • GHIMBIR

Ghimbirul poate fi util și în tratarea problemelor pielii. Dr. John Heinermann propune un tratament utilizat de egipteni împotriva mătreții și a seboreii:

Se dau prin răzătoare 2 rădăcinii de ghimbir, se colectează sucul și se amestecă apoi cu 3 lingurițe de ulei de susan și 1/2 linguriță de suc de lămâie. Cu soluția obținută se masează pielea capului 3 zile pe săptămână.

Sursă