Rețetă de ceai pentru reumatism, gută, edeme, afecțiuni reno-urinare
Afecțiunile reumatice pot fi caracterizate prin două cuvinte: inflamație și durere. Durerile pot să cuprindă articulațiile, mușchii, oasele, tendoanele, ligamentele și țesutul conjunctiv. Pe lângă dureri și umflături, bolile reumatice provoacă , înțepenire sau dificultăți de mișcare, oboseală, stare generală de rău, febră și scădere în greutate.
Rețetă de ceai antireumatic
Ingrediente coada-calului
scoarță de salcie
frunze de mesteacăn
frunze de frasin f
ructe de ienupăr
flori de soc
teci de fasole (fără semințe)
Se folosește 1 lingură din amestecul de plante la 250 ml de apă. Se fierbe 2 minute, apoi se stinge focul. Se mai lasă la infuzat sub capac încă 20 de minute, după care se strecoară. Ceaiul antireumatic se poate îndulci, după preferință, cu miere. Se pot consuma câte 2-3 căni de ceai pe zi.
Beneficiile plantelor incluse în rețetă
Plantele incluse în această formulă de ceai au proprietăți analgezice și antiinflamatoare. Contribuie la ameliorarea durerilor și prin acțiunea lor diuretică și sedativă.
Mesteacănul este diuretic, depurativ, sudorific, antiinflamator, anti-gustos și hipotensiv. Ajută la scăderea tensiunii arteriale și a edemelor cardiace sau renale. Este indicat în reumatismul articular, inflamații ale articulațiilor, gută, infecții urinare și colesterol mărit.
Frunzele de frasin au proprietăți asemănătoare frunzelor de mesteacăn. Este indicat în reumatism, gută, ulcere stomacale, colecistită, metroragie și dismenoree. La nivel extern, reduce inflamațiile cauzate de hemoroizi și are efect cicatrizant.
Coada-calului este o plantă renumită pentru efectele sale remineralizante. Aduce beneficii oaselor și articulațiilor. Datorită acțiunii sale diuretice, este recomandată în gută, reumatism, bolile de rinichi, de ficat, de inimă și de piele.
Ienupărul crește la rândul lui diureza și poate ajuta în afecțiunile articulare și reumatice, în afecțiunile renale și respiratorii.
Scoarța de salcie este o plantă importantă în produsele antireumatice. Asta deoarece conține salicozidă, care în organism se convertește în acid salicilic. Acest compus are efecte antinevralgice, vasodilatatoare și sedative. Scoarța sau coaja de salcie este indicată în durerile reumatice, inflamații, gută, răceli, febră, insomnii și tristețe.
Alte plante medicinale care pot fi utile în afecțiunile reumatismale, potrivit farmaciștilor Ștefan Mocanu și Dumitru Răducanu, sunt:
cătina
cimbrul (și cimbrișorul)
lavanda
merișorul
iarba mare
osul iepurelor
plămânărica
păpădia
plopul negru
sulfina
urzica
troscotul
pirul
porumbul
Dieta în reumatism – alimente pro- și anti-inflamatoare
Mișcarea fizică și dieta sunt la fel de importante pentru persoanele care se confruntă cu dureri reumatice. Unele alimente sunt cauzatoare de inflamații și pot declanșa sau înrăutăți durerile. Evitați pe cât se poate cartofii, vinetele și ardeii, deoarece aceste legume conțin alcaloizi care produc inflamații.
Reduceți consumul de lactate deoarece excesul de calciu se poate acumula în țesuturi și în jurul articulațiilor, provocând rigiditate și inflamații. Limitați consumul de carne roșie, fructe citrice, cereale rafinate și zahărul alb. Puteți opta în schimb pentru o dietă bogată în pește, verdețuri, leguminoase (fasole), fructe uscate (smochine), ovăz și cereale integrale. Ananasul și papaya reduc aciditatea din corp. Sardinele, macroul, somonul și heringul conțin grăsimi bune care pot reduce inflamațiile.
Preluat: https://lataifas.ro/