Plante care ajută la tonifierea vaselor de sânge la persoanele cu varice sau ulcer varicos
Varicele le afectează îndeosebi pe femei și în multe cazuri se moștenesc din familie. Acestea pot progresa spre răni deschise, foarte dureroase și greu de vindecat, cunoscute sub numele de ulcer varicos.
Persoanele sedentare, cu o alimentație nesănătoasă sau cu surplus de greutate, persoanele cu hipertensiune arterială, tulburări ale glandelor endocrine ale circulației sagvine sunt mai predispuse la boli venoase.
Consumul excesiv de alimente grase și produse procesate poate duce în timp la depuneri nocive de colesterol și calciu pe pereții interiori ai arterelor și ai venelor.
În afecțiunile venoase sunt recomandate plante cu efect antiinflamator și astringent, care pot ajuta atât la ameliorarea simptomelor, cicatrizarea rănilor și tonifierea vaselor de sânge, cât și la eliminarea blocajelor din cadrul circulației venoase.
- ceai de sulfină galbenă, bogat în cumarine – se pune 1 lingură de plantă la infuzat 20 de minute în 200 ml de apă clocotită; se beau câte 1-2 căni pe zi.
- ceai de viță de vie roșie, bogat în antocianine – se pun 40 g de plantă la infuzat 10 minute în 500 ml de apă clocotită; se administrează câte 2 căni de ceai pe zi, înainte de masă.
- ceai de salvie, coacăz-negru sau urzică – moartă, cu efecte tonifiante venoase și cicatrizante; infuzia se bea după mesele principale ale zilei.
- ceai de răchitan ( frunze ), cu efect hemostatic, astringent, vasoconstrictor și antiinflamator.
- ceai de săpunăriță, se pun 2 linguri de plantă la fiert în 500 ml de apă, timp de 10 minute, apoi se infuzează încă 15 minute; se bea în mai multe reprize pe parcursul unei zile; produce o stimulare a circulației sangvine îngreunate.
- ceai de afine și coacăze-negre – se pun 2 linguri de fructe la fiert în 500 ml de apă, timp de 5 minute; se bea pe parcursul zilei, cu înghițituri mici; ajută la subțierea sângelui și facilitatea circulației venoase.
- ceai de mixt din: scoarță și flori de castan sălbatic, flori de arnică, flori de mușețel și frunze de nalbe-mare; plantele se amestecă în cantități egale; se folosesc 3 lingurițe de amestec la 500 ml de apă; se fierb 2 minute; se consumă câte 3 căni de ceai pe zi.