Injecția intramusculară: beneficii, recomandări, contraindicații

 

Ce este injecția intramusculară

Injecția intramusculară este tehnica folosită pentru a administra un medicament în mușchi, ceea ce permite fluxului sanguin să absoarbă rapid medicamentul.

Este una dintre cele mai utilizate proceduri medicale, folosită încă de la naștere, atunci când se administrează primul vaccin.

Este efectuată de cadre medicale, dar poate fi autoadministrată pentru a trata anumite afecțiuni, cum ar fi scleroza sau artrita reumatoidă, care necesită medicație permanentă.

Cum funcționează injecția intramusculară

Medicii folosesc frecvent injecții intramusculare pentru a administra vaccinuri și anumite medicamente. Locurile comune de injectare includ partea superioară a brațului, șoldului, coapsei și feselor.

Injecțiile intramusculare sunt o practică comună în medicina modernă ș sunt folosite pentru a administra vaccinurile ș anumite medicamente atunci când alte tipuri de metode de administrare, cum ar fi cele orale, intravenoase sau subcutanate, nu sunt recomandate.

Injecțiile intramusculare pot fi utilizate în locul celor intravenoase deoarece unele medicamente sunt iritante pentru vene sau pentru că o venă nu poate fi localizată. Sunt preferate în detrimentul administrării orale, deoarece multe medicamente își pot pierde din eficacitate, fiind distruse de sistemul digestiv, sau pot provoca, la rândul lor, ca și efectele secundare, ale afecțiuni.

Injecțiile intramusculare sunt absorbite mai repede decât injecțiile subcutanate pentru că țesutul muscular prezintă o vascularizație mai mare decât țesutul de sub piele.

Pentru a știi că este utilizată injecția intramusculară, trebuie introdus acul seringii în unghi de 90 de grade față de locul injectării. Dacă în momentul introducerii acului și retragerii pistonului apare sânge în seringă înseamnă că a fost atins un vas de sânge, iar acul trebuie retras imediat ș reîncercată injectarea intramusculară într-un alt punct ales.

Când este recomandată injectarea intramusculară

Medicii utilizează injecțiile intramusculare pentru următoarele scopuri:

* Administrarea majorității vaccinurilor;

* Administrarea anumitor antibiotice;

* Administrarea de corticosteroizi pentru inflamații sau reacții alergice;

* Administrarea de hormoni, cum ar fi testoteronul și medroxiprogesteronul;

* Administrarea de medicamente care nu pot fi administrare pe altă cale.

Când este contraindicată injecția intramusculară

Administrarea unei injecții intramusculare poate fi contraindicată atunci când locurile specifice de administrare sunt inflamate sau există o infecție cutanată.

Injecția nu trebuie administrată direct peste o zonă cu iritație sau roșeață, acolo unde există semne din naștere, alunițe sau în zonele cu țesut cicatricial.

Injecțiile intramusculare nu trebuie administrate în locurile specifice dacă pacientul a fost diagnosticat cu dermatită sau celulită.

Recomandări înainte de începerea tratamentului cu injecții intramusculare

Injecțiile intramusculare trebuie administrate cu un ac de mărime corectă. Dacă se face autoadministrare, medicul sau asistenta medicală vă va instrui ce tip ac și seringă să utilizați, luând în considerare greutatea, tipologia corpului și vârsta.

Medicul sau asistentul care va administra injecția intramusculară va explica, pas cu pas, ce urmează să se întâmple, ceea ce va scădea anxietatea pacientului.

Înainte de administrarea oricărui tratament prin intermediul unei injecții intramusculare, mâinile trebuie spălate cu săpun și apă caldă, pentru a preveni potențiale infecții. Utilizarea unor mănuși este recomandată pentru a proteja atât pacientul, cât şi persoana care administrează injecţia, de o potenţială contaminare. Locul injectării se va curăța cu un tampon cu alcool, lăsând zona să se usuce timp de câteva secunde. Se va urma un singur sens de curăţare, fără să se întoarcă cu tamponul în zona în care a acţionat deja. Nu se suflă pentru a grăbi uscarea zonei, deoarece creşte riscul de contaminare a zonei.

Mușchiul în care se va injecta serul trebuie să fie relaxat, motiv pentru care poziția aleasă trebuie să fie una cât mai comodă. Acul seringii trebuie să fie poziționat într-un unghi de 90 de grade și trebuie introdus suficient de repede și de adânc pentru a pătrunde în mușchi.

Administrarea se va efectua lent sau rapid, în funcţie de tratamentul efectuat. După administrare se va extrage acul, se va aplica presiune cu un tampon uscat sau cu alcool sanitar, după care se va acoperi locul injectat cu un plasture. În unele cazuri se poate indica aplicarea în continuare a unei presiuni, pentru a ajuta la oprirea sângerării în locul respectiv.

Recomandări după începerea tratamentului cu injecții intramusculare

După administrarea tratamentului cu ajutorul injecției intramusculare trebuie realizată o scurtă monitorizare, pentru a observa eventuale reacții adverse imediate care pot apărea în cazul anumitor medicamente, ca de exemplu, erupții cutanate, vărsături sau dificultăți de respirație. 

Atunci când este vorba de tratamente realizate în camera de urgență sau care nu au mai fost efectuate, medicul sau personalul medical trebuie să verifice eventualele incompatibilități ale administrării anumitor medicamente ce pot declanșa reacții alergice uşoare sau severe, până la reacţii anafilactice. 

În cazul administrării injecțiilor intramusculare pe perioade îndelungate, pacienții pot necesita perioade mai lungi de observaţie în funcţie de medicaţia pe care o primesc. Pacienții și familiile lor trebuie să fie educați și în cunoștință de cauză cu privire la semnele și simptomele ce trebuie monitorizate, cum ar fi, durere, roșeață, învinețirea locului, abces sau semne ale anafilaxiei.

Pentru ameliorarea unor simptome de disconfort, după efectuarea injecției intramusculare, pe zonele afectate se pot aplica comprese calde sau reci.

După efectuarea injectării nu este recomandată masarea locului injecției, pentru că presiunea aplicată pe zonă poate împinge medicamentul din mușchi în straturile pielii, reducând absorbția acestuia.

Și după administrarea vaccinurilor se aplică comprese reci şi o presiune ușoară pe locul injectării, dar fără masarea zonei. Se urmăreşte apariţia unor umflături, înduraţii, roşeață, sensibilitate sau durere.

Care sunt beneficiile injecțiilor intramusculare

Principalul beneficiu al utilizării injecției intramusculare este acela de a obține un efect mai rapid al medicației față de o injecție subcutanată.

Este o variantă de administrare a medicației și în cazul în care injecția intravenoasă nu este o opțiune pentru că prezintă un risc mai mare de reacție anafilactică sau de stimulare cardiacă. 

Injecția intramusculară este utilizată pentru:

*  Epinefrină (adrenalină), tratamentul de urgență al șocului anafilactic sau al stopului cardiac;

*  În tratamentul de urgență al hipoglicemiei severe (Glucogan kit de 1-2 mg, cu administrare intramusculară, intravenoasă sau subcutanată);

*  Antipsihotice, în tratamentul de urgență al psihoxelor acute;

*   În tratamentul crizei epileptice;

*  Antimicrobine, prin injectarea de antibiotice.

Riscuri asociate cu injecțiile intramusculare

Este firesc să apară un minim disconfort după o injecție intramusculară. Anumite simptome, însă, pot fi semn al unei complicații mai grave. Contactați un medic dacă apar următoarele simptome după efectuarea unei injecții intramusculare:

*  Durere severă la locul injectării;

*  Furnicături sau amorțeală;

*  Roșeață, umflarea sau căldură la locul injectării,

*  Drenaj la locul injectării, prin apariția unei secreții purulente;

*  Sângerare prelungită;

*  Semne ale unei reacții alergice, cum ar fi dificultăți de respirație sau umflarea feței.

Un posibil risc pe care îl implică efectuarea unei injecții intramusculare în zona feselor este apariția unor leziuni ale nervului sciatic. Aceste leziuni pot determina, de la o modificare senzorială tranzitorie, până la parestezie sau paralizie permanentă.

Sursă