Gheorghe Țițeica, fondator al Școlii Românești de Matematică: „La 27 de ani era unul dintre marii matematicieni ai lumii”

 

Gheorghe Țițeica a fost unul dintre cei mai cunoscuți matematicieni, români, recunoscut internațional pentru contribuțiile sale semnificative în geometria diferențială. Născut în data de 4 octombrie 1873, în Turnul Severin, Gheorghe Țițeica a avut un parcurs academic excepțional, care l-a transformat într-un pionier al matematicii în România, devenind unul dintre marii matematicieni ai lumii.

Între anii 1885-1892, Gheorghe Țițeica a urmat cursurile liceale la Craiova, fiind bursier în toată această perioadă. Din banii primiți ca bursă, și-a cumpărat primele cărți din biblioteca sa și și-a ajutat familia, după moartea timpurie a tatălui său.

După ce a terminat liceul la Craiova. Țițeica a urmat cursurile Universității din București, înscriindu-se și la Facultatea de Științe, unde a studiat matematică și fizică. Sub îndrumarea profesorului Spiru Haret, și-a dezvoltat interesul pentru matematică și a devenit unul dintre cei mai talentați studenți din generația sa.

Dorința sa de a avansa în domeniul matematicii l-a determinat să plece la Paris, unde și-a continuat studiile sub îndrumarea unor matematicieni renumiți, precum Gaston Darboux, una dintre cele mai influente figuri ale geometriei din acea perioadă.

Țițeica s-a ocupat în special cu studiul rețelelor din spațiul cu dimensiuni, definite printr-o ecuație a lui Laplace.

În perioada cât a studiat în Paris Țițeica a cunoscut pe Florence Thierin, fiica directorului renumitului institut Schewitz – Thierin, cu care leagă o strânsă prietenie și apoi se va căsători.

Țițeica și Florence au avut împreună trei copii: Radu (1905 -1987), Gabriela (1907-1987) și Șerban (1908-1985). Toți au fost renumiți oameni de știință.

Cariera didactică și contribuțiile academice

La întoarcerea în țară, Gheorghe Țițeica a început să predea la Secția de matematici a Facultății de Științe din București. În toamna anului 1899 i se încredințează cursul de Calcul diferențial și integral la Universitatea din București, devenind, un an mai târziu, în 1899, profesor agregat la catedra de Geometrie analitică și trigonometrie sferică.

A fost extrem de apreciat pentru modul său de predare clar și riguros, dar și pentru pasiunea sa pentru geometria diferențială. În scurt timp, a devenit una dintre cele mai proeminente figuri din mediul academic românesc, contribuind la dezvoltarea matematicii ca domeniu de cercetare.

Cea mai mare contribuție a lui Țițeica în matematică este legată de geometria diferențială. În mod special, a fost cunoscut pentru studiile sale asupra suprafețelor și a curbelor. Conceptul de „suprafață Țițeica”, o clasă specială de suprafețe, îi poartă numele. Aceste suprafețe sunt caracterizate de anumite proprietăți geometrice specifice și au fost folosite ulterior în diverse studii legate de structurile matematice.

De asemenea, Gheorghe Țițeica a fost un cercetător prolific, publicând numeroase articole în reviste științifice de prestigiu internațional. Aceste lucrări l-au consacrat ca unul dintre cei mai importanți matematicieni ai epocii sale, fiind recunoscut în cercurile academice internaționale pentru calitatea și originalitatea cercetărilor sale.

Implicarea în educație și dezvoltarea matematicii în țara noastră

 

 

Țițeica a avut un rol esențial în dezvoltarea educației matematice în România. A fost un mentor dedicat formând numeroși studenți care au devenit, la rândul lor, matematicieni de succes. Prin scrierile și cursurile sale, acesta a contribuit la popularizarea și aprofundarea matematicii în România.

Pe lângă activitatea sa didactică, Gheorghe Țițeica a fost și un editor activ, fiind implicat în fondarea și conducerea unor reviste de matematică.

Împreună cu Ion Ionescu, A. Ioachimescu și V. Cristescu, a înființat revista Gazeta matematică, iar cu D. Pompeiu a editat revista Mathematica. În 1908, împreună cu G.G. Longinescu a înființat publicația „Natura, revista științifică de popularizare”.

Prin aceste publicații, a reușit să creeze o platformă prin care lucrările românești de matematică puteau fi publicate și apreciate la nivel internațional. De asemenea, a fost unul dintre promotorii Societății de Științe Matematice din România, o instituție importantă pentru dezvoltarea comunității matematicienilor din țară.

În mai multe rânduri a fost ale președinte al Societatea de Științe Matematice și al Societății Române de Științe. În plus membru titular al Academiei Române.

Contribuții internaționale

 

Recunoașterea internațională a lui Țițeica nu s-a limitat doar la publicarea lucrărilor sale. A fost invitat să participe la numeroase conferințe și congrese internaționale de matematică, unde a fost apreciat pentru originalitatea și profunzimea cercetărilor sale. Un moment important în cariera sa a fost reprezentat de participarea sa la Congresul Internațional de Matematică, în 1912, unde și-a prezentat descoperirile și a intrat în contact cu cei mai mari matematicieni ai lumii. În plus, în 1914 a făcut parte din Comitetul internațional pentru fundația ”H. Poincare”.

Colaborările sale internațional au întărit relațiile științifice dintre România și alte țări, iar numele său a devenit sinonim cu excelența matematică. Matematicieni din întreaga lume au preluat și dezvoltat ideile sale, iar conceptele introduse de Țițeica rămân relevante în geometria diferențială și astăzi.

Moștenirea lăsată de către Gheorghe Țițeica este un impresionantă. Prin cercetările sale inovatoare, el a deschis noi drumuri în geometria diferențială și a pus bazele unei tradiții puternice de studiu matematic în România. În plus, dedicarea sa pentru educație a influențat generații de studenți, mulți dintre aceștia devenind matematicieni de succes.

 

 

Numele său rămâne asociat cu excelența și rigurozitatea în matematică, iar lucrările sale continuă să fie studiate de cercetători din întreaga lume. Într-o perioadă în care știința era încă în formare în România, Țițeica a fost un pioner, demonstrând că pasiunea și dedicarea pentru cercetare pot depăși limitele naționale și pot contribui la procesul științei universale.

Deși au trecut mai mult de 80 de ani de la moartea sa (a murit în data de 5 februarie 1939), moștenirea sa intelectuală și academică continuă să inspire generații de matematicieni.

Sursă