Frunzele de zmeur – ce beneficii au și în ce afecțiuni le putem folosi

Zmeurul este folosit de sute de ani ca tonic uterin. Botaniștii îl consideră unul din cele mai blânde și sigure remedii pentru femei.

Frunzele de zmeur hrănesc, tonifică și sprijină sănătatea femeilor, în toate etapele vieții.

Frunzele de zmeur – proprietăți 

Zmeurul (Folium Rubi idaei) mai este cunoscut în limbaj popular ca „rug de munte”. Frunzele sale sunt bogate în antioxidanți (flavonoide), taninuri, vitamine și minerale.

Acestea au proprietăți astringente, antidiareice, dezinfectante și nutritive.

Sunt folosite în scop terapeutic sub formă de ceai sau extract.

În ce boli ajută frunzele de zmeur 

În medicina tradițională, ceaiul de frunze de zmeur este folosit cu precădere în afecțiunile digestive și problemele ginecologice.

Dr. Marc Bosquet recomandă frunzele de zmeur pentru afecțiunile gâtului și bronhiilor. În acest caz propune utilizarea ceaiului la nivel extern.

Când se recoltează frunzele de zmeur

Se recoltează frunzele tinere, înainte ca planta să facă flori, dar și în timpul înfloririi. Frunzele mature sunt amărui la gust.

Se spală pentru a îndepărta praful și insectele, apoi se lasă la scurs.

Se întind într-un strat subțire într-un loc bine ventilat și umbros și se lasă să se usuce complet. Durează circa 1-2 săptămâni până când devin casante.

Păstrați-le în borcane de sticlă sau în pungi de hârtie.

Cum se prepară ceaiul de frunze de zmeur

Farmaciștii Ștefan Mocanu și Dumitru Răducanu recomandă folosirea unei lingurițe de frunze la 200 ml de apă clocotită. Planta se lasă la infuzat 10 minute. Se pot bea câte 2-3 căni de ceai pe zi.

Contra durerilor în gât se face o fiertură dintr-o mână de frunze și 1 litru de apă. Planta se fierbe 10 minute, apoi ceaiul se strecoară. Se folosește sub formă de gargară.

Ceaiul din frunze de zmeur este foarte bogat în calciu și vitamine

Ceaiul din frunze de zmeur este foarte hrănitor și poate fi consumat ca un ceai alimentar. Asta deoarece conține substanțe nutritive valoroase, precum vitamina C, vitamina A, vitamina E, calciu, fier, potasiu.

Ceaiul de frunze de zmeur poate fi foarte bun pentru femeilor aflate în perioada de menopauză sau post-menopauză pentru întărirea oaselor. Pentru a extrage o cantitate cât mai mare de calciu, Susun Weed recomandă infuzarea plantei pe o perioadă mai mare de timp.

Se folosesc 30 de grame de frunze de zmeur la 250 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat 4-8 0re (preferabil peste noapte). Autoarea spune că o astfel de infuzie conține circa 200-250 mg de calciu, comparativ cu 5 mg. de calciu din ceaiul de frunze de zmeur infuzat doar 10 minute.

30 de grame de frunze de zmeur conține 408 mg de calciu, 446 mg de potasiu, 106 mg de magneziu, 3,3 mg de fier și 4 mg de mangan.

Sursa