Cele mai bune reţete de plăcintă cu dovleac ca la bunica ( ai 7 rețete de unde să-ți alegi)

A venit sezonul în care ne bucurăm de castane coapte, ceaiuri aburinde și, bineînțeles, de cea mai bună plăcintă cu dovleac. Cum o prepari? Ce pui în compoziție ca să iasă aromată, exact așa cum ții minte că erau bunătățile de la bunica?

Haideți să aflăm cum se face cea mai bună plăcintă cu dovleac. De ce avem nevoie pentru ea? Două lucruri sunt cele mai importante: aluatul și dovleacul. Mai jos găsești toate informațiile necesare pentru a prepara pentru o delicioasă plăcintă.

Aluat cu iaurt pentru plăcinta cu dovleac

Acest aluat este bun nu doar pentru plăcinta cu dovleac, ci și pentru cea cu mere.

Ingrediente:

  • 4 pahare de făină
  • 1,5 pahare lapte acru sau iaurt
  • 3/4 pahar de ulei
  • 1 plic de drojdie uscată
  • 1 linguriță sare
  • 1 lingură zahăr 

 

Mod de preparare :

Mai întâi amesteci uleiul cu iaurtul și pui mixul la încălzit. După aceea adaugi zahărul și sarea. Iei de pe foc. Cerne făina și amestec-o cu drojdia uscată. Toarnă treptat peste ea mixul lichid și frământă aluatul. După ce ai terminat de frământat, acoperă vasul cu un prosop curat și ține-l la cald în jur de o jumătate de oră.

Acest aluat cu iaurt este ideal și pentru chifle, pizza sau diverse pateuri. Chiar dacă ți se va părea că nu crește așa mult în cele 30 de minute, nu te îngrijora. În timpul coacerii va crește suficient.

Plăcintă de dovleac de post

În zilele de post (luni, miercuri, vineri) se poate mânca și bine, și gustos. Și ce dacă un preparat nu are ouă, lactate sau carne? Cu siguranță, dacă știi secretele culinare, poți face ceva bun de tot. Spre exemplu, azi îți propun o rețetă de plăcintă de dovleac de post.

Cum se fac foile pentru plăcinta cu dovleac de post

Iată cum se prepară această rețetă, ideală și pentru Postul Nașterii Domnului:

Ingrediente:

  • 550 g făină
  • 220 ml ulei
  • 220 ml apă
  • o lingură oțet
  • 8 linguri de zahăr
  • o linguriță bicarbonat de sodium

 

Mai întâi amesteci uleiul, zahărul și apa. Zahărul trebuie să se dizolve complet. După aceea dizolvi în oțet bicarbonatul de sodiu. Pune-l în mixul cu ulei, zahăr și apă. Adaugă câte puțină făină și omogenizează. Trebuie să obții un aluat elastic și nelipicios. Amestecă folosind o spatulă de silicon. Când aluatul devine mult mai des, pune-l pe blatul de lucru, presară puțină făină și frământă-l cu mâinile. După ce a căpătat consistenta necesară, este împărțit în câteva bucăți, iar fiecare dintre acestea poate fi întinsă cu sucitorul.

Fiecare foaie de plăcintă se pune într-o tava tapetată cu hârtie de copt ori acoperită cu un strat subțire de făină. După ce pui umplutura și acoperi cu a doua foaie de plăcintă, tava se bagă în cuptorul încins la 180 de grade Celcius, pentru circa 30 de minute.

Alte rețete de plăcintă cu dovleac

Astăzi avem pentru tine mai multe rețete cu dovleac. Este vorba despre: plăcinta cu nucă, dovleac și scorțișoară, plăcinta cu dovleac și mere, plăcinta cu dovleac la tigaie și, bineînțeles, plăcinta cu dovleac dietetică. Să le vedem pe fiecare în parte:

Plăcintă de dovleac și nucă şi scorţişoară

Înainte să mergi la cumpărături, trece pe lista de shopping și următoarele ingrediente:

  • 1,5 kg de dovleac
  • 250 gr nucă măcinată
  • 4-5 linguri de zahăr
  • Scorțișoară

Mod de preparare :

Spală dovleacul, curăță-l de sâmburi și coajă și dă-l pe răzătoarea mare. Pune zahărul și dovleacul într-o cratiță, la foc mic, ca să scadă zeama în el și să se înmoaie. După ce a scăzut suficient, iar cratița de pe foc și amestecă în dovleac scorțișoara și nuca măcinată.

Încinge cuptorul la 180 de grade Celsius și tapetează o tavă cu hârtie de copt.

Pune pe blatul de lucru o foaie de plăcintă pregătită ca mai sus, apoi întinde pe ea compoziția. Rulează plăcinta cu grijă și pune-o în tavă. Bagă tava în cuptor pentru aproximativ 50 de minute.

După ce scoți plăcinta, stropește-o cu puțină apă îndulcită cu zahăr.

Plăcintă cu mere și dovleac

Procedează ca mai sus. Ai nevoie de:

Ingrediente:

  • 1 dovleac
  • 4-5 linguri zahăr

Mod de preparare :

Dă pe răzătoare merele și dovleacul, apoi călește-le ușor cu zahăr. Astfel se evaporă apa din ele și se și înmoaie. Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, pune o foaie de plăcintă. Întinde peste ea compoziția, apoi acoperă cu a doua foaie de aluat. Bagă tava în cuptor, pentru circa 45-50 de minute. Când scoți plăcinta, pudreaz-o cu zahăr fin.

Plăcintă cu dovleac la tigaie

Bunica sigur îți făcea cea mai bună plăcintă cu dovleac. Sigur însă ai mâncat ceva la fel de bun, pregătit de mama sau de o mătușă. Dacă te-ai delectat cu ceva la fel de bun și nu știai cum se face, am o surpriză pentru tine: urmează rețeta secretă. E cu dovleac la tigaie.

Ingrediente:

  • 1 dovleac
  • zahăr după gust

Mod de preparare :

Pentru această rețetă se folosește aluatul pe bază de iaurt sau de lapte acru descris chiar la începutul articolului. Se prepară compoziția ca și la celelalte rețete de plăcintă cu dovleac. Întinde o bucățică de aluat pe masa de lucru și pune compoziție pe circa 3/4 din ea. Taie marginile aluatul din loc în loc. După ce ai pus dovleacul, începe să împachetezi plăcinta. Apucă de marginile tăiate și adu-le înspre centrul plăcintei, alternând bucățile de aluat. La final pune plăcinta la prăjit pe partea cu stratul mai gros de aluat (acolo unde ai împachetat). După câteva minute din momentul în care ai pus-o la prăjit în ulei, apasă ușor pe ea, pentru a se mai lați.

Plăcintă cu dovleac dietetică

Ca să nu te îngrași, îți ofer și o rețetă dietetică.

Ingrediente pentru blat:

  • 9 linguri tărâțe de ovăz
  • 1 plic praf de copt
  • 6 ouă
  • 260 g brânză degresată
  • îndulcitori după gust
  • esențe preferate (opțional)

Ingrediente pentru umplură:

  • 800 grame dovleac dat pe răzătoare cu ochiuri mari
  • 1 linguriță scorțișoară măcinată
  • 1/2 linguriță anason (condiment pudră sau semințe – opțional)
  • îndulcitor după gust

Mod de preparare :

Dovleacul răzuit se călește la foc mic, cu îndulcitorul. Știi că e gata când nu mai are apa în el deloc. Ia-l de pe foc și lasă-l să se răcească. După ce s-a răcit, amestecă-l cu scorțișoară și cu anason.

Urmează să prepari blatul:

Mai întâi mixezi ouăle cu îndulcitorul, după care adaugi tărâțele, brânza, praful de copt și esențele. Omogenizează și împarte blatul în două.

Pune hârtie de copt într-o tavă cu bază detașabilă. Toarnă jumătate din compoziție și coace-o în cuptorul încins la 180 de grade Celsius, pentru circa 15 minute. Scoate tava din cuptor, întinde umplutura peste blatul copt, nivelează bine, apoi pune și a doua parte din compoziție. Bagă iarăși în cuptor, dar de data aceasta la 160 de grade Celsius. Plăcinta cu dovleac dietetică e gata când trece testul cu scobitoarea.

Plăcintă de dovleac cu aluat fraged

Aluatul fraged nu e mare filosofie de gătit, dar trebuie să ai răbdare cu el.

Ingrediente:

  • 450 gr făină albă
  • 1 pachet unt (200gr)
  • 2 ouă
  • 20 gr zahăr vanilat
  • 1 praf de sare
  • 150 gr smântână cu 20% grăsime

Mod de preparare :

Cerne făina și amestec-o cu untul rece, tăiat cubulețe. Bagă în frigider pentru circa 30 de minute. Între timp pune ingredientele umede în alt castron și bagă-le și pe ele în frigider (ouăle și smântâna).

După jumătate de oră scoate castronul cu unt și făină. Adaugă apoi ingredientele umede, sarea și zahărul vanilat. Omogenizează totul și bagă aluatul înapoi în frigider pentru 30 de minute Scoate-l, împarte-l în două și întinde foile de aluat. Pune-o pe prima în tava tapetată cu hârtie de copt, înțeap-o cu furculița din loc în loc, întinde uniform umplutura peste ea (pregătită ca în rețetele de mai sus), apoi pune a doua foaie de aluat. Nu e nici o problemă dacă untul încă e bucățele. Tocmai acest lucru îl va face fraged. Înțeapă iarăși plăcinta cu furculița, apoi bag-o în cuptorul încins la 180 de grade Celsius, pentru circa 35-40 de minute.

Sursă