Ceaiul de USTUROI – un remediu antic pentru IMUNITATE
Usturoiul este folosit în scop medicinal de mii de ani. Studiile recente au arătat că are proprietăți imunomodulatoare, anti-inflamatoare, anti-microbiene, cardiovasculare, anticoagulante și anti-neoplazice.
Compușii sulfurici – precum alicina – contribuie la reducerea colesterolului, a tensiunii arteriale și a aterosclerozei.
Totodată, suprimă formarea de substanțe cancerigene, bioactivarea și proliferarea tumorală și inhibarea procesului cancerului.
Deși este indicat să îl consumăm în stare crudă, administrat sub formă de ceai poate fi util în timpul unei gripe, răceli sau infecții.
Ceaiul de usturoi este de altfel un remediu popular care datează din timpul grecilor antici. Are efecte energizante, hipotensive, calmante asupra sistemului respirator și tonice imunitare.
Datorită conținutului de compuși antibacterieni și antifungici, precum alicină, ceaiul de usturoi poate ajuta la stimularea sistemului imunitar și la protejarea organismului împotriva unei game variate de patogeni infecțioși.
Studiile au asociat compușii activi din usturoi cu scăderea tensiunii arteriale și a colesterolului seric. Poate reduce riscului de ateroscleroză, a unui atac de cord, accident vascular cerebral și a bolilor de inimă coronariene.
O cană de ceai de usturoi poate ajuta la decongestionarea căilor respiratorii și la reducerea inflamației de la nivelul tractului respirator. Acest remediu este util în tuse, răceli, dureri în gât, nas înfundat. Totodată accelerează procesul de vindecare și eliminare a infecției.
Datorită efectelor stimulente asupra metabolismului, ceaiul de usturoi poate ajuta la pierderea în greutate prin arderea grăsimilor și suprimarea apetitului.
În plus, o cană de ceai de usturoi servită dimineața poate crește nivelurile de energie pentru întreaga zi.
Ceai de usturoi – rețetă
Ingrediente
• 4 căței de usturoi
• 3 căni de apă
• ½ cană de suc de lămâie
• 2 linguri de miere
Preparare
Curățați cățeii de usturoi de coajă și puneți-i într-un ibric cu apa. După ce a început să clocotească, lăsați să fiarbă câteva minute, apoi stingeți focul și acoperiți vasul. După ce s-a răcorit, strecurați ceaiul, adăugați sucul de lămâie proaspăt stors și mierea de albine.
Se pot consuma câte 1-2 căni de ceai pe zi în timpul unei răceli sau boli.
Precauții și contraindicații
Consumat în cantități mari, poate cauza arsuri la stomac, greață, vomă, tulburări gastrice și risc de tulburări de sângerare. Aceste reacții adverse le pot avea și cei alergici la usturoi sau sensibili la stomac.
Evitați consumul de usturoi dacă luați anticoagulante și cu 10 zile înainte de o intervenție chirurgicală.
Preluat: https://lataifas.ro/