Ceaiul de mușețel – 7 efecte medicinale importante

Mușețelul este una din cele mai umile plante medicinale din flora spontană. Sub chipul ei blând și aparent neînsemnat, se ascunde o putere vindecătoare nebănuită.

Ceaiul de mușețel este un leac pentru multe afecțiuni, folosit încă din antichitate.

Ce proprietăți au florile de mușețel

Această plantă conține vitamina A, vitamina C, vitamina B1, calciu, potasiu, acid clorogenic, acid folic, apigenină, acid salicilic, uleiuri esențiale și alți compuși valoroși.

  • anestezice
  • antispastice
  • antiinflamatoare
  • stomahice
  • carminative
  • sedative
  • sudorifice
  • bactericide
  • antidiareică
  • cicatrizante

În ce boli ajută mușețelul

În medicina tradițională, mușețelul este folosit cu precădere în problemele gastrointestinale, precum: gastrite, enterocolite, colici intestinale și diaree.

Ajută de asemenea în astmul bronșic, în afecțiunile hepatice și dismenoree.

Studiile au arătat că mușețelul are următoarele beneficii:

Calmează colicile la bebeluși

Ceaiul de mușețel este cunoscut pentru calitatea sa de a atenua colicile la copii și de a ajuta la eliminarea gazelor. Poate fi asociat cu fenicul și anason.

Studiile au arătat că ceaiul de mușețel elimină colicile în proporție de 57%, comparativ cu placebo (27%).

La adulți, mușețelul îmbunătățește digestia.

Previne ulcerul peptic

Compușii din mușețel au efecte antiinflamatoare și pot reduce inflamația provocată de microbi.

Cercetările au arătat că mușețelul inhibă creșterea bacteriei Helicobacter pylori.

Adjuvant în răceli

Datorită efectelor sale sudorifice, mușețelul stimulează transpirația și ajută la scăderea febrei. Totodată, atenuează inflamația mucoaselor.

Din aceste considerente, poate fi folositor în răceli și gripă.

Util în diabet

Ceaiul de mușețel, consumat cu regularitate, poate fi util în diabetul de tip 2. Un studiu a arătat că reduce nivelurile insulinei, colesterolului, trigliceridelor și a hemoglobinei glicolizate (HbA1C).

Îmbunătățește funcția sistemului cardiovascular

Acest beneficiu este atribuit flavonoidelor din mușețel, care pot reduce riscul de deces din cauza bolilor coronariene și a unui infarct miocardic.

Scade riscul de cancer la tiroidă

Mai puțin cunoscut este efectul anticancerigen al mușețelului asupra tiroidei.

Apigenina pe care această plantă o conține poate combate diverse tipuri de celule canceroase. Testele în eprubetă au arătat că acest antioxidant are efecte împotriva cancerului mamar, digestiv, uterin, de piele și de prostată.

Un studiu apărut în „European Journal of Public Health” a arătat că ceaiul de mușețel poate reduce riscul de boli tiroidiene benigne sau maligne.

Ajută somnul

Ceaiul de mușețel este consumat deseori și ca adjuvant pentru dormit. Are efecte sedative blânde și induce mai repede somnul.

Ceai de mușețel cu mere – rețetă

Ingrediente

  • 1-2 lingurițe de flori de mușețel uscate
  • 2 căni de apă
  • 2 felii de măr
  • miere, după gust

Mod de preparare

Puneți apa la fiert într-un ibric. Când începe să clocotească, adăugați feliile de măr tocate mărunt și zdrobite cu o lingură.

Puneți apoi mușețelul și stingeți focul. Lăsați ceaiul la infuzat 5 minute.

După ce s-a răcorit se poate îndulci cu miere.

Precauții și contraindicații

Unele persoane pot fi alergice la mușețel. Cel mai des, reacțiile adverse apar la cei care au alergie la plantele din familia margaretelor (Asteraceae).

Dacă vreți să dați ceai de mușețel la bebeluși pentru colici, consultați medicul și cereți sfatul acestuia.

Sursa: https://lataifas.ro/