Ceai de ceapă și mere – leac cu tradiție pentru tuse, răceli și întărirea imunității
Știai că îți poți crește rezistența organismului la viroze și răceli cu un banal ceai de ceapă?
Este unul din remediile tradiționale care au trecut testul timpului și au rămas actuale până în zilele noastre.
Mulți dintre noi am fost tratați în copilărie cu acest leac atunci când eram răciți.
Bunicii noștri obișnuiau să bea ceai din foi de ceapă și nuci contra tusei.
Ceapa este întrebuințată ca medicament și în alte culturi.
Pe timpul pandemiei, unii dintre dominicani s-au protejat împotriva coronarvirusului cu ceai de ceapă.
În limba catalană, ceaiul de ceapă se numește „Té de cebolla”.
Pe lângă ceapă, rețeta lor conține și alte ingrediente, care se găsesc și la noi. Merită să o încercați!
Ceai de ceapă și mere – rețetă
Ingrediente
- 3-4 cepe roșii
- 3-4 mere roșii
- 1 lingură de ghimbir ras
- 2-3 bețe de scorțișoară sau 1 lingură de scorțișoară rasă
- 1 lingură de turmeric măcinat
Mod de preparare
Spălați și tăiați cepele și merele în jumătăți.
Puneți-le într-o cratiță mare. Turnați peste ele 9-10 căni de apă. Adăugați și restul ingredientelor, adică ghimbirul ras, scorțișoara și turmericul.
Fierbeți ceaiul până când ceapa și merele s-au înmuiat complet.
Cu o paletă, scoateți bucățile de mere, ceapă și scorțișoară și păstrați doar lichidul.
Turnați-l în sticle și păstrați-l în frigider.
În momentul servirii trebuie să îl încălziți.
Se poate adăuga miere și suc de lămâie.
Beți minim o cană de ceai de ceapă pe zi!
Apelați la el cu încredere atunci când treceți printr-un episod de răceală sau gripă.
Ceaiul de ceapă – un leac vechi de când lumea
Nutriționistul dominican Diana Rodriguez spune că ceaiul de ceapă are o istorie de câteva secole. Este un remediu de casă cu care a crescut practic:
„Această rețetă este pur și simplu una din acele înțelepciuni antice frumoase care au fost transmise din generație în generație de-a lungul timpului”.
Ceaiul de ceapă este bun pentru tuse. Remediază congestia nazală și pectorală.
Ajută de asemenea la creșterea imunității.
Unii beau ceai de ceapă pentru rinichi, datorită acțiunii sale diuretice și a conținutului de potasiu. Acest mineral sprijină buna funcționare a rinichilor.
Ce beneficii are ceapa
Ceapa este bogată în vitamina C, vitamine din grupul B și flavonoide.
Este musai să folosiți ceapă roșie, deoarece are un conținut mai mare de quercetină. Acest antioxidant are proprietăți antioxidante puternice, antiinflamatoare, antibiotice, imunostimulatoare și antialergice.
Ceapa este un agent antibacterian natural. Combate diverși patogeni, inclusiv bacteria E. coli.
Datorită fibrelor și prebioticelor, ceapa susține sănătatea intestinală și indirect imunitatea.
Beneficii similare le au și merele, acestea fiind de asemenea o sursă excelentă de quercetină, fibre și polifenoli.
Celelalte ingrediente folosite în ceai au dublu rol. Îmbunătățesc semnificativ gustul ceaiului și vin cu propriile lor beneficii.
Ghimbiru este util în răceli, congestii, tuse, dureri în gât, inflamații, greață, stări de rău.
Scorțișoara are acțiune antivirală și antibacteriană.
Turmericul este un antiinflamator excepțional și totodată un imunomodulator valoros.
Rețete similare
Alte versiuni ale rețetei de bază sunt:
- ceai de ceapă cu ghimbir și lămâie
- ceai de ceapă cu cimbru
- ceai de ceapă cu foi de dafin
- ceai de ceapă cu ghimbir și turmeric
- ceai de ceapă cu nuci și scorțișoară
- ceai din coji de ceapă și usturoi
Ceai de ceapă precauții și contraindicații
Dacă sunteți hipotensivi, trebuie să știți că ceaiul de ceapă scade tensiunea.
Ceapa acționează ca un vasodilatator natural, care subțiază sângele.
Poate interacționa cu medicamentele anticoagulante.