Cataplasma cu ceapă pentru tuse – cel mai bun leac băbesc
Ai încercat vreodată cataplasme cu ceapă pentru tuse? Este considerat unul din cele mai bune remedii în casă pentru această problemă!
Descoperă în articolul nostru cum se face cataplasma cu ceapă, unde se aplică și ce efecte are.
Cu siguranță ai auzit că ceapa poate trata în mod eficient tusea. Unii o macerează în miere și o consumă ca un sirop. Alții o taie și inhalează mirosul, sau o aplică pe tălpi sau pe piept.
De ce să folosești ceapa pentru tuse?
Ceapa are numeroase beneficii pentru sănătate. La fel ca usturoiul și prazul, este înzestrată cu proprietăți imunostimulatoare. Este antivirală și antibacteriană.
Cercetătorii pakistanezi menționează efectele sale antibiotice, antiastmatice, anticancerigene, antiplachetare și antitrombotice. Majoritatea beneficilor sale se datorează conținutului de compuși bogați în sulf.
Prin secolul al 17-lea, botanistul Nicholas Culpepper folosea un sirop din ceapă și zahăr pentru tuse.
Cataplasma cu ceapă, cel mai bun leac băbesc pentru tuse
Cataplasma cu ceapă este în mod deosebit recomandată în tusea care rămâne după o răceală, în tusea rebelă și în pneumonie.
Tusea este de altfel singurul simptom care tinde să persiste – Chiar și săptămâni întregi – după încheierea unui episod de răceală sau gripă.
Specialiști spun că tusea poate continua chiar și după ce virusul a fost eradicat din corp. Este o reacție normală a organismului de combatere a inflamației care încă mai există în corp după boală.
Această tuse nu te lasă să dormi noaptea și îți creează impresia că încă nu tea-i vindecat complet. Nimic mai supărător, mai stresant și mai obositor! Oricât ai tuși excesul de flegmă tot nu pare să dispară complet.
Cum se face cataplasma cu ceapă
Cataplasma ce ceapă pentru tuse este un leac băbesc, dacă vreți, dar care încă funcționează la multe persoane. După ce ai încercat toate medicamentele și leacurile posibile, mai ai această variantă:
- se taie 2-3 cepe mărunt ( poți adăuga și câțiva căței de usturoi, pentru un efect antibiotic și mai mare)
- încălzește ceapa la bain marie și pune-o apoi într-un bol
- adaugă 1/2 cană de făină de porumb și câteva linguri de oțet de mere natural
- amestecă bine și pune terciul pe o bucată de pânză, suficient de mare pentru a acoperi regiunea pieptului
- aplică apoi cataplasma fierbinte pe pieptul pacientului întins pe pat; pornește de la gât și acoperă toată zona pectorală
- cataplasma trebuie să fie fierbinte, cât suportă pacientul
- aplică la final o sticlă de apă caldă sau o compresă caldă peste cataplasma cu ceapă, pentru a menține căldura; astfel substanțele din ceapă vor penetra mai ușor în corp
- cataplasma se lasă să acționeze cel mult 20-30 de minute.
Cataplasma cu ceapă se poate aplica și pe spate, pe zona superioară. Prin aplicare exernă, compușii sulfuricii din ceapă pătrund în corp, ajung în plămâni și reduc inflamația. Subțiază mucusul întărit și stimulează expectorația.
Cel mai indicat este să faci acest lucru seara, înainte de culcare. Vei tuși mai puțin și vei dormi mai bine. Cataplasma cu ceapă se poate aplica de 2 ori pe zi, până când tusea cedează.
Sirop de ceapă pentru tuse
Pe durata tratamentului extern poți consuma și sirop de ceapă. Taie o ceapă felii și pune-le într-un borcănel de sticlă. Acoperă-le cu miere și lasă-le la macerat câteva ore.
Ia apoi câte o linguriță de sirop de ceapă din oră în oră.
La fel de bun este maceratul de usturoi în ulei. Zdrobește câțiva căței și pune-i la macerat în ulei de măsline. Ia câte o linguriță din oră în oră.
Rade o bucățică de rădăcină de ghimbir și amestec-o apoi cu miere și suc de lămâie.