Băutura minune pentru răceală și gripă, care îți redă instant starea de bine

Este sezonul propice pentru răceală și gripă infecții virale care afectează nasul, gâtul, sinusurile și căile respiratorii.

O răceală sau gripă comună se manifestă prin următoarele simptome:

  • rinoree
  • nas înfundat ( congestie nazală )
  • dureri în gât
  • ochii roșii/iritați
  • strănut
  • tuse
  • febră ușoară
  • dureri de cap
  • stare de oboseală.

În manifestările agresive, gripa determină simptome mai severe:

  • febră mare
  • transpirație și frisoane
  • dureri musculare și articulare
  • stare de slăbiciune și letargie
  • pierderea apetitului
  • greață și vomă

În general, simptomele de răceală și gripă ating intensitatea maximă în 1-3 zile și durează timp de 7-10 zile. Uneori, pot persista până la 3 săptămâni.

Sucul minune împotriva răcelii și gripei

Ingrediente

  • 300 ml suc de sfeclă roșie
  • 200 ml suc de roșii
  • sucul proaspăt stors de la o lămâie
  • 5 linguri suc de ceapă
  • 4 crenguțe de mentă
  • sare
  • miere
  • piper negru, proaspăt măcinat.

Mod de preparare:

Se amestecă sucul de sfeclă cu sucul de roșii și cu cel de lămâie. În continuare, se toarnă și sucul de ceapă, după care se adaugă crenguțele de mentă. Se completează cu puțină sare, miere și piper negru măcinat, după gust. Sucul se lasă să stea la temperatura camerei timp de 2 ore, după care se scoate menta.

Administrare

Se beau câte 50 ml de suc, cu înghițituri mici între mesele principale, până la terminarea întregii cantități.

Sucul de sfeclă roșie conține vitamina C – supranumită și vitamina imunității – cu rol esențial în menținerea sănătății și funcționalității sistemului natural de apărare al organismului.

Sucul de roșii are efecte antibacteriene directe și în plus, mărește rezista organismului la agresiunile microbiene de orice fel.

În compoziția sucului de lămâie se găsesc din belșug vitaminele C și B, riboflavină, calciu, fosfor, magneziu, proteine și hidrați de carbon, nutrienți care ne pot ajuta să trecem de perioada rece a anului fără probleme de sănătate.

Sucul de ceapă are proprietăți antiseptice și antiinfecțioase, acționând ca un antibiotic natural.

Menta are un ușor efect de scădere a temperaturii organismului, făcând accesele de febră mai suportabile, reducând senzația de vertij și de confuzie mentală.

Mierea are efecte emoliente în tusea iritativă, efecte expectorante în tusea umedă, ajută la refacerea epiteliilor lezate de infecțiile respiratorii.

Uleiurile volatile din piperul negru au un efect antiinfecțios puternic asupra căilor respiratorii, tratând tusea iritativă și tusea uscată, tusea spastică.

Sursa