Ce secrete ascunde chinezul ce s-a rătăcit în Apuseni?!. Iată ce au descoperit oamenii legii!
Un cetăţean chinez care a încercat să ajungă de la Deva (Hunedoara) la Huedin (Cluj), pe un drum de munte neamenajat, s-a rătăcit. El a fost nevoit să apeleze numărul de urgenţă 112, după ce maşina i s-a defectat. Asiaticul a fost salvat de jandarmii montani, dar după câteva zile a fost arestat la Cluj.
Peripeţii în inima munţilor! Pe 30 noiembrie, un chinez în vârstă de 40 de ani s-a aventurat cu maşina de teren pe un drum forestier. După ce vehiculul s-a defectat, străinul a sunat la 112, iar mai mulţi jandarmi montani au reuşit să-l localizeze şi să-l salveze din sălbăticie.
Surpriza a apărut însă câteva zile mai târziu. Asiaticul salvat din Munţii Apuseni a fost reţinut de poliţiştii de investigaţii criminale din Huedin. Oamenii legii au aflat că autoturismul condus de chinez, un Mercedes în valoare de peste 70.000 de euro, a fost furat din Germania. Chinezul este cercetat acum pentru infracţiuniea de tăinuire.