Cum se feresc sătenii din România de CORONAVIRUS
Diferența între oraș și sat se vede chiar și în cazul coronavirusului. orășenii sunt panicați, caută non-stop informații pe internet și își fac stocuri de mâncare. La țară, basmaua ține loc de mască medicală, iar țuica fiartă și usturoiul sunt tratamente de bază. Nu contează că nu există dovezi că ar oferi vreo protecție și că doctorii nu le recomandă.
„ (Ați auzit de coronavirus?) Am auzit! Și ce să facem dacă-i de la Dumnezeu?”
Dincolo de oraș, gripa din China e subiectul favorit al șuetelor din aceste zile. Oamenii o diseacă împreună cu vecinii în strada mare, încearcă s-o separe de zvonuri, își pliază viețile pe măsuri de protecție auzite la televizoare și fac haz de necaz în stil pur românesc.
Iată ce au declara o parte din săteni:
„Păi mă găsește acasă?”
„Noi, uite masca noastră! Noi facem așa (își pune basmaua peste gură) – Dar nu e bună asta! Nu ai voie așa cu aia la gură! – Dar e basmaua mea. O spăl cu săpun, o curăț. Mai mă uit să fiu frumoasă? Mă uit să mă protejez, să nu intre pe aici.”
„Lasă mamă că nu vine la țară virusul. Stăm în casă, dar să vedem ce mâncăm, vorba ei. – Nu vine la noi virusul. – Ne spălăm, ne luăm pastile, măști avem. De unde să iau? De la porci iau virusul? Lasă că nu vine la noi, mamă.”
„Mâncăm usturoi. Grăunți de usturoi. Și ce să mai facem? Bem câte un ceai…”
„Țuiculiță fiartă! Da!”
Preluat de pe Digi24.ro