Cele mai ieftine trucuri de frumuseţe de la Elena Merişoreanu, Steliana Sima şi Marioara Man
Elena Merişoareanu împlineşte marţi, 5 noiembrie, vârsta de 73 de ani. Are 4 nepoţi mari şi spune că se simte tânără, contrar anilor din buletin. Mereu coafată, deşi nu trece prea des pe la salon şi un ten întins, aceasta ne-a dezvăluit care e secretul ei. ”De când mă ştiu eu îmi dau doar cu o cremă românească pe faţă. Nu sunt adepta operaţiilor estetice, ce-i drept mi-am mai făcut tatuaj cosmetic şi câteva injecţii cu acid hialuronic, însă se întâmplă foarte rar. Părul mi-l fac singură. Nu este nevoie să merg la saloane pentru că el dacă este ondulat pot să îl coafez foarte urşor acasă. Îmi place să mănânc sănătos şi respect cât pot de mult mesele”, ne-a spus Elena Merişoreanu.
Steliana Sima împlineşte 55 de ani şi are o dantură perfectă, gene incredibil de lungi şi nu şi-a vopsit niciodată părul. ”Nu pot decât să îi dau Slavă Bunului D-zeu pentru creaţia lui. De ce să merg să îmi fac modificări? Eu nu mă vopsesc, toată lumea se minunează că încă nu am fire albe. Îl întreţin şi eu, îmi fac câteodată un tratament la salon. Pentru faţă, merg la salon, dar acasă dimineaţa îmi aplic crema şi cel puţin o jumătate de oră stau şi îmi fac masaj. Uneori îmi fac un gomaj cu zaţ de cafea. Eu când am venit în ”Ciocârlia” aveam o cosmeticiană pe nume doamna Tanţi şi ne învăţa cum să ne întreţinem faţa, inclusiv bătăile astea pe care doamna Irina Loghin ni le-a arătat pentru guşuliţă. Sunt benefice tenului. Un masaj corect are bineînţeles şi rezultate. Ce mănânc dimineaţa? Beau apă pe stomacul gol, apoi prefer un avocado cu două ouă fierte, iar la prânz ciugulesc. Pâinea e nenorocire mare! Înainte mâncam pâine pe pâine ca să zic aşa. Îmi place în special pâinea caldă de la mama mea cu brânză şi cu roşii. Un deliciu”, ne-a spus Steliana Sima.
Marioara Man are 58 de ani şi cinci nepoţei din partea celor trei copii ai săi. Nici ea nu se vopseşte şi are o siluetă subţirică pentru etatea ei. ”Îmi place să am grijă de tenul meu. Mă demachiez, folosesc o cremă, dar nu pot să spun că stau non-stop să îmi curăţ faţa. Eu am tenul uscat, dar Dumnezeu mi l-a binecuvântat şi deocamdată este bine, nu am probleme cu semnele vârstei. Când mai pot, mai merg şi eu la salon. Mănânc natural şi dimineaţa prefer să beau ceaiuri. Prefer ceaiul, îmi fac ceai de muşetel şi sunătoare. În general beau ceaiuri, dar băuturi alcoolice niciodată”, ne-a spus mama Elenei Gheorghe.