Sănătatea aparatului reproducător feminin
Ca femei, știm că echilibrul nostru hormonal poate afecta multe aspecte ale vieții noastre, de la starea de spirit și nivelul de energie la fertilitate și bunăstarea generală. De aceea, îngrijirea sistemului nostru reproducător este crucială, mai ales în diferite etape ale vieții, cum ar fi adolescența, sarcina și menopauza.
Pentru menținerea sănătății generale a aparatului reproducător feminin, este important să menținem un stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, exerciții regulate și gestionarea stresului.
Pe parcursul vieții ne putem confrunta cu diferite afecțiuni ale aparatului reproducator feminin, cum ar fi:

Ovarele chistice
Ovarele chistice sunt o afecțiune comună în rândul femeilor. La nivel global, cazurile depistate de PCOS (Polycystic Ovary Syndrome) pot atinge un procent de 20%, pe când, cel al cazurilor neconfirmate este de aproximativ 50%.
Un chist ovarian este o formațiune plină cu lichid care se dezvoltă pe sau în interiorul ovarelor. Ovarele sunt organe reproducătoare feminine care produc ovule și hormoni sexuali, iar chisturile pot apărea atunci când procesul normal de dezvoltare și eliberare a ovulelor este perturbat.
Există mai multe tipuri de chisturi ovariene, dintre care cele mai comune sunt:
- Chisturile foliculare: Acestea apar atunci când un folicul ovarian, care este o structură în care se dezvoltă un ovul, nu se rup și nu eliberează ovulul. Acest folicul continuă să crească și formează un chist.
- Chisturi luteinice: După ce un folicul eliberează un ovul, acesta se transformă într-o structură numită corpul galben (corpus luteum), care produce hormoni pentru a menține o eventuală sarcină. În unele cazuri, corpul galben se umple cu lichid și formează un chist.
- Chisturile dermoide: Acestea sunt chisturi neobișnuite care pot conține țesuturi și structuri diferite, cum ar fi păr, dinți sau chiar țesut osos. Ele se dezvoltă din celule care pot produce orice tip de țesut din organism și necesită intervenție chirurgicală.
- Chisturile endometriale: Acestea se dezvoltă atunci când țesutul endometrial, care căptușește uterul și se elimină în timpul menstruației, se atașează de ovare și formează chisturi.

Majoritatea chisturilor ovariene sunt benigne și se rezolvă de la sine. În multe cazuri, femeile pot avea chisturi ovariene fără a prezenta simptome. Cu toate acestea, în unele situații, anumite simptome își pot face apariția, precum:
- Senzație de presiune sau greutate abdominală
- Durere surdă la nivelul abdomenului
- Grețuri, vărsături
- Dispareunie (durere în timpul contactului sexual)
- Sângerare vaginală (la femeile în postmenopauză)

Când chistul se rupe sau devine ștrangulat, pacienta resimte la nivelul abdomenului o durere ascuțită, severă, însoțită de greață și febră, o durere care se manifestă brusc. Poate apărea și senzația de frig, vertij, slăbiciune sau accelerarea respirației. În acest caz, femeia trebuie să meargă de urgență la medicul ginecolog.
Cauzele chisturilor ovariene depind de vârsta pacientei, așadar:
- La fetele care nu ajung încă la pubertate, chisturile de mici dimensiuni sunt comune. Când chisturile au dimensiuni mari, pot fi un semn al pubertății precoce.
- La fetele la care menstruația s-a instalat, chistul este, de regulă, funcțional (foliculare/uteinic), legat de ciclul menstrual, și se resoarbe fără tratament.
- La femei, cele mai multe chisturi ovariene se dezvoltă ca rezultat al activității ciclului mentrual (chisturi funcționale)

Din moment ce multe chisturi ovariene sunt o parte normală a ciclului menstrual și se rezolvă de la sine, prevenirea lor completă poate fi dificilă. Cu toate acestea, există câțiva pași pe care îi puteți urma pentru a vă menține sănătatea generală a ovarelor și a reduce riscul dezvoltării unor chisturi ovariene problematice:
- Menținerea unei greutăți normale: Sindromul ovarelor polichistice se asociază, în jumătate din cazuri, cu obezitatea. Din cauza greutății excesive apare un dezechilibru hormonal, care poate determina formarea chisturilor ovariene.
- Consumul unei diete echilibrate: Adoptați o dietă echilibrată, bogată în fructe, legume, pește și cereale integrale, limitând consumul de alimente procesate și bogate în grăsimi saturate. Includeți în dieta zilnică alimente cu acțiune antiinflamatoare: uleiul de măsline, migdalele, roșiile, turmericul.
- Gestionare stresului: Stresul cronic poate afecta echilibrul hormonal și poate avea impact asupra funcției ovarelor. Încercați tehnici de relaxare, cum ar fi meditația, yoga sau exercițiile de respirație pentru a-l ține sub control.

Menstruația și sindromul premenstrual
Menstruația reprezintă procesul fiziologic în care o femeie elimină lunar sânge și țesut uterin din corp. În fiecare lună, organismul se pregătește pentru o eventuală sarcină, astfel ovulul expulzat de foliculul ajuns la maturitate, prin intermediul trompei uterine, ajunge în uter. Aici, se va atașa la peretele uterin, apoi va pătrunde în mucoasa acestuia, proces care poartă numele de nidație. În urma acesteia, endometrul se îngroașă, dar dacă în prealabil nu a avut loc fecundarea ovulului, porțiunea îngroșată este inutilă și vă fi eliminată. Eliminarea sa este însoțită de sângerare, mai mult sau mai puțin abundentă, care ține între 3 și 7 zile și reprezintă menstruația. Evenimentele care se întâmplă între menstruații, împreună cu perioada menstruației, reprezintă ciclul menstrual.
Cum decurge un ciclu menstrual?
- Prima zi a ciclului menstrual este cea în care apare sângerarea. Ovulația se produce între a 12-a zi și 16-a zi a ciclului, ovului eliminat, rămând apt pentru fecundație aproximativ 48 de ore.
- Dacă în acest interval fecundația nu are loc, zigotul nu se formează. Mucoasa uterină îngroșată pierde, treptat, mare parte din apa pe care o conține . Vasele de sânge care o hrăneau se răsucesc, astfel țesutul moare.
- La două săptămâni după ovulație, aproximativ în a 28-a zi a ciclului menstrual, vasele încep să se rupă, producând mici hemoragii, în puncte diferite ale endometrului, astfel având loc menstruația.

În faza postovulatorie cunoscută și ca perioadă premenstruală, femeile pot avea mai multe simptome cunoscute drept sindrom premenstrual și tulburare disforică premenstruală (TDPM). Sunt sindroame apărute la paciente cu funcţie ovariană normală ce preced menstruaţia, fiind caracterizate de următoarele simptome:
- Modificări ale dispoziției
- Labilitate emoțională
- Balonare
- Dureri la nivelul sânilor
- Dureri la nivelul abomenului
- Dureri la nivelul spatelui sau picioarelor
- Dureri de cap
- Greață și amețeală
- Acnee Creștere în greutate
Tulburarea disforică premenstruală (TDPM) se asociază cu labilitate emoțională marcată. La 5-10% dintre femei, simptomele sunt severe și le împiedică să își desfășoare activitatea normal.
Există câteva plante care au fost folosite de-a lungul timpului cu rezultate benefice în păstrarea sănătății organelor genitale feminine, precum:

Pulbere din părți aeriene de Traista-ciobanului (Capsella bursa pastoris)
Această plantă a fost folosită în mod tradițional pentru proprietățile sale astringente și diuretice. Unele studii sugerează că traista-ciobanului poate avea efecte estrogenice, ceea ce o face utilă pentru menstruații neregulate și alte probleme ginecologice.

Extract din fructe de Milărea (Vitex agnus-castus)
Această plantă, numită și arbore cast, este folosită în mod obișnuit în medicina pe bază de plante pentru a echilibra hormonii, în special în cazurile de sindrom premenstrual (PMS) și menopauză. Flavonele din extract pot ajuta la reglarea nivelurilor de hormon foliculostimulant (FSH) și hormon luteinizant (LH), care sunt implicați în ciclul menstrual.

Pulbere din rădăcină de Dong Quai (Angelica sinesis)
Este o plantă tradițională chinezească care a fost folosită de secole pentru a trata crampele menstruale, pentru a regla menstruația și pentru a promova fertilitatea. Dong quai poate avea efecte fitoestrogenice și poate îmbunătăți circulația sângelui, ceea ce ar putea aduce beneficii sistemului reproducător.

Pulbere din mlădițe de Zmeur (Rubus idaeus)
Frunza de zmeură a fost folosită în medicina pe bază de plante ca tonic uterin, ceea ce înseamnă că poate ajuta la întărirea și tonifierea uterului. Frunza de zmeură poate avea, de asemenea, proprietăți antiinflamatorii și antioxidante, care ar putea susține sănătatea generală.
Ovaril este un supliment natural care susține sănătatea femeilor, oferind o combinație de extracte din plante și vitamine care pot promova echilibrul hormonal și pot ameliora unele dintre simptomele asociate cu dezechilibrele hormonale(chisturi ovariene și sindrom premenstrual).
Este important să mențineți un stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, exerciții regulate și gestionarea stresului, deoarece aceste aspecte pot contribui la menținerea sănătății generale a aparatului reproducător feminin.