Mucocel (chist mucos): tipuri, cauze si factori de risc, simptome asociate, tratament
Mucocelul este o umflătură benignă (necanceroasă), apărută cel mai frecvent pe interiorul buzelor, dar care poate aparea și în alte zone ale cavității bucale – precum obraji, palat moale sau chiar pe limbă. Deși poate părea alarmant, mucocelul nu este o infecție sau o boală gravă, ci rezultatul unui proces simplu, dar frecvent blocarea sau deteriorarea unei glande salivare minore.
Arată ca o bulă umplută cu un lichid gros, moale, de dimensiuni variabile. Aceste chisturi sunt destul de frecvent și doar un procent mic de cazuri necesită intervenție chirurgicală sau alt tratament.
Mucocelele au o culoare albăstruie translucidă și se întâlnesc în general la adulții tinerii și la copii.
Ce este un mucocel?
Un mucocel sau chist al mucoasei orale apare ca o umflătură sau umflătură transparentă pe buze, limbă, palat sau obraji și cauzează adesea disconfort în gura atunci când vorbiți sau mâncați.
În prezent, este considerată a fi cea mai frecventă leziune benignă a cavității bucale. Nu este altceva decât un chist mic plin de mucus, care se formează în zonele în care se află glandele salivare minore. Studiile estimează ca 96% dintre mucocele își au originea în buza inferioară.
Această leziune nu se transmite altor persoane și este asociată cu alterari ale producției de mucus și saliva din mucoasa orală. În majoritatea cazurilor, mucocelul dispare spontan.
Mucocelul poate fi superficial sau profund, cu dimensiuni cuprinse între câțiva milimetri și 3 centimetri.
Mucocelele orale afectează cel mai adesea persoanele mai tinere de 30 de ani, dar pot apărea la persoane de orice vârsta. Persoanele cu vârste cuprinse între 3 și 20 de ani reprezintă 70% din cazuri. Vârsta maxima de aparitie este cuprinsa între 10 și 20 de ani. În populația generală, mucocelele orale apar la 2,4 din 1.000 de persoane.
Cum se identifică mucocelele?
- Mucocele pot fi identificate prin urmaătoarele caracteristici:
- chisturi nedureroase, mobile,
- chisturile sunt moi și rotunde, uneori în forma de cupolă;
- de obicei de culoare albăstruie, dar în unele cazuri pot fi alb perlat sau transparențe;
- dimensiuni: 2-10 mm în diametru.
Tipuri de mucocele:
- Mucocele de extravazare
Acesta este cel mai frecvent tip de mucocele, cauzate de ruperea canalelor glandei salivare sau de scurgerea secrețiilor glandeu salivare din glanda în țesutul înconjurător.
- Mucocele de retenție
Acest tip de mucocele apar din cauza obstrucției canalelor glandelor salivare, adică o reducere sau o absența a secreției glandulare produse de obstrucția canalelor glandelor salivare. Aceste cazuri apar în principal la persoanele cu vârste cuprinse între 50 si 60 de ani.
Mucocelurile sunt clasificate si in functie de poziția în care apar:
- mucocele profunde: chisturi situate pe stratul inferior al mucoasei.
- mucocele superficiale: chisturi situate chiar sub suprafata mucoasei;
- mucocele clasice: chisturi situate pe stratul superior al submucoasei;
Care sunt cauzele care duc la apariția mucocelului
1. Traumatisme locale (muscături, lovituri)
Cea mai frecventă cauză a apariției unui mucocel este traumatismul accidental al glandelor salivare minore, aflate imediat sub mucoasa bucală. De exemplu:
- mușcarea buzei (mai ales involuntar, în timpul masticației sau din nervozitate);
- loviturile repetate (cum ar fi în timpul practicării unor sporturi de contact);
- frecarea constanta a buzelor de aparatul dentar, proteze sau alte dispozitive ortodontice.
Aceste microtraume pot duce la ruperea canalului excretor al glandei salivare. Saliva nu mai poate fi eliminata normal si se acumuleaza sub piele sau mucoasa, formand o umflatura translucida sau albastru-violacee: mucocelul.
2. Obstrucția canalului salivar.
Chiar și fără o ruptură, canalul prin care glanda salivă evacuează saliva se poate bloca. Obstrucția poate fi cauzată de:
- inflamații repetate;
- formarea de mici depozite de mucus sau resturi celulare;
- cicatrizări apărute în urma unor infecții sau leziuni anterioare.
Cand saliva nu poate ieși din glanda, ea se acumulează în interior și creează o presiune care duce la formarea unei pseudochisturi (mucocelul propriu-zis).
3. Factori repetitivi sau comportamentali
Anumite obiceiuri cresc semnificativ riscul de aparitie a mucocelului:
- roaderea buzelor sau obrajilor (tic nervos);
- utilizarea excesivă a obiectelor dure (pixuri, creioane) care sunt ținute între buze;
- suptul constant al buzelor sau obrajilor, mai ales în copilărie.
În aceste cazuri, traumatismele pot fi mici, dar repetate, ducând în timp la aparitia leziunii.
4. Intervenții dentare, recente sau traumatisme iatrogene
Uneori, mucocelul poate apărea după o intervenție stomatologică:
- detartraj agresiv;
- injectții anestezice aplicate incorect;
- manevre efectuate în zona glandelor salivare minore.
Aceste intervenții pot duce fie la lezarea glandei, fie la afectarea canalului excretor.
5. Dezvoltarea glandelor salivare în copilărie
La copii, glandele salivare sunt încă în formare, iar canalele lor pot fi mai fragile sau incomplet dezvoltate. De aceea, mucocelul este mai frecvent în copilărie și adolescența. Chiar și un traumatism minor poate duce la formarea unui mucocel.
Cum este diagnosticat un mucocel?
Diagnosticarea mucocelului este, în cele mai multe cazuri, un proces simplu și se bazează în primul rând pe examinarea clinică efectuată de medicul stomatolog sau specialistul ORL. Mucocelul are un aspect destul de caracteristic, iar medicul îl poate recunoaște adesea doar privind leziunea și discutând cu pacientul despre istoricul aparitiei acesteia.
Totuși, pentru un diagnostic sigur, mai ales atunci când aspectul leziunii nu este tipic sau când aceasta persistă neobișnuit de mult, medicul poate recomanda și investigații suplimentare.
Una dintre metodele utilizate este transiluminarea, adică iluminarea leziunii cu o sursă de lumină pentru a observa dacă este vorba despre un chist plin cu lichid (cum este mucocelul) sau despre o formațiune solidă. Un mucocel va permite trecerea luminii într-un mod caracteristic, datorită conținutului sau de mucus.
În cazuri mai complexe, medicul poate solicita o ecografie de părți moi. Această investigație este complet nedureroasă și neinvazivă, folosind ultrasunete pentru a obține imagini ale structurilor submucoase. Ecografia poate confirma dacă formațiunea este un chist cu conținut lichid și poate exclude alte leziuni sau chisturi de altă natură.
Dacă există suspiciuni cu privire la natura leziunii (de exemplu, dacă leziunea s-a modificat în timp, sângerează, se inflamează frecvent sau nu dispare de la sine), medicul poate recomanda extragerea chirurgicală a leziunii, urmată de examinarea histopatologică. Această presupune analiza la microscop a țesutului îndepărtat, pentru a confirma diagnosticul de mucocel și pentru a exclude alte afecțiuni, cum ar fi chisturi glandulare adevărate sau, în cazuri extrem de rare, tumori benigne sau maligne.
De asemenea, în cazul recurentelor frecvente, mai ales la copii sau adolescenți, medicul poate analiza și factori locali favorizanți, cum ar fi prezența unor aparate dentare, obiceiul de a musca buza, poziționarea anormală a dinților sau alte cauze mecanice ce pot irita în mod repetat glandele salivare.
Cum se tratează un mucocel și când este necesară intervenția?
Tratamentul mucocelului depinde de dimensiunea acestuia, de frecvență cu care recidivează și de gradul de disconfort pe care îl provoacă. În multe cazuri, mucocelul este o leziune inofensivă, care nu necesită tratament agresiv. Totuși, în anumite situații, poate fi necesară o intervenție pentru a preveni reapariția sau complicațiile.
Mucocelul care dispare de la sine
În unele cazuri, mai ales atunci când mucocelul este mic si recent apărut, acesta se poate resorbi spontan în câteva zile sau săptămâni. Dacă glanda salivară se vindecă și canalul excretor se desfundă, saliva își reia cursul normal și umflătura dispare fără tratament. În acest interval, medicul poate recomandă:
- monitorizare atentă a leziunii, fără a o traumatiza;
- evitarea muscăturilor accidentale sau a fricțiunii constante;
- menținerea unei igiene orale riguroase.
Este important de știut că nu trebuie încercată spargerea mucocelului acasă, prin înțepare sau stoarcere, deoarece acest lucru nu doar că nu rezolvă problema, dar poate duce la infecție, inflamare sau cicatrizare profundă.
Când mucocelul persista sau revine
Dacă leziunea nu dispare în decurs de 2-3 săptămâni, dacă recidivează frecvent sau dacă devine deranjantă prin dimensiune sau poziție (de exemplu, interferează cu vorbitul sau mestecatul), este recomandată intervenția chirurgicală.
Cea mai utilizată metodă este excizia chirurgicală a mucocelului, realizată de obicei sub anestezie locală. Medicul va îndepărta nu doar chistul în sine, ci și glanda salivară afectată, pentru a preveni reapariția. Procedura este rapidă, se face în cabinet stomatologic sau ORL și implică o perioadă de vindecare de câteva zile, în funcție de dimensiune și localizare.
În cazul copiilor mici sau al pacienților anxiosi, intervenția poate fi realizată sub anestezie generală, mai ales dacă leziunea este dificil de accesat sau copilul nu poate coopera iîn timpul procedurii.
Alte metode moderne de tratament
Pe lângă excizia clasică, există și metode minim invazive, utilizate mai ales în cabinetele specializate:
marsupializarea – o tehnică prin care se creează o deschidere permanentă în chist, pentru a permite evacuarea conținutului, folosită mai ales pentru mucocelul glandelor salivare de pe planseul bucal (ranula).
laserul cu dioxid de carbon (CO₂) – permite indepartarea precisa a leziunii cu sangerare minima si vindecare mai rapida;
crioterapia – înghețarea mucocelului cu azot lichid (mai rar utilizată, deoarece eficientă poate varia);
Când este intervenția absolut necesară?
Tratamentul activ devine esențial în următoarele situații:
- mucocelul persistă sau se mărește în timp;
- se produce recidiva frecvența după spargerea spontană;
- provoacă disconfort la vorbit, mestecat sau închiderea gurii;
- există suspiciuni de altă leziune (aspect atipic, sângerare, inflamație persistența);
- apare în zone care pot cauza complicații, cum ar fi planseul bucal (unde poate evolua în așa-numită ranula, o formă mai profundă și mai complexă).
Desi mucocelul nu este periculos, el nu trebuie ignorat. O evaluare medicală corectă ajută la stabilirea tratamentului potrivit – fie că este vorba de simplă monitorizare, fie de o intervenție ușoară, dar eficiența. Cu o abordare corectă, mucocelul poate fi tratat complet, fără risc de complicații sau recidive pe termen lung.