Alimente în funcție de anotimp, pentru cei cu poliartrită reumatoidă

Care sunt cele mai bune tipuri de alimente când ai poliartrită reumatoidă?

Alimentele de sezon sunt cei mai buni aliați pentru sănătatea noastră, având numeroase beneficii. Tocmai de aceea, ne-am gândit să îți prezentăm în acest articol câteva legume și fructe de sezon care te vor ajuta să ții sub control poliartrita reumatoidă. Aceasta este o tulburare autoimună, care apare când sistemul imunitar atacă în mod greșit țesuturile propriului corp.  Spre deosebire de deteriorarea cauzată de uzură, așa cum se întâmplă în osteoartrită, poliartrita reumatoidă afectează țesutul articulațiilor, provocând o umflare care generează durere, care poate duce în cele din urmă la eroziunea osoasă și la deformarea articulațiilor.

Inflamația ținută sub control este o componentă-cheie atunci când suferi de poliartrită reumatoidă. Este important să iei medicamentele pe care ți le-a prescis specialistul, deoarece acestea contribuie la gestionarea bolii, și eventualele suplimente alimentare (de exemplu, acizii grași Omega-3 ajută la ușurarea simptomelor).

Însă în același timp există și multe alimente care te pot ajuta să reduci inflamația din corp. Ca obiectiv, încearcă să alcătuiești aproximativ două treimi din dieta ta cu ajutorul fructelor, legumelor, leguminoaselor (fasole, mazăre, năut, linte, soia), nucilor, semințelor și cerealelor integrale. Atenție, există și unele alimente care pot agrava inflamația și pe care e bine să le eviți, cum ar fi prăjelile, mezelurile, băuturile zaharoase, alcoolul și cerealele rafinate (pâine albă, paste albe etc.).

Atunci când vrei să incluzi mai multe fructe și legume în dietă, caută-le pe cele de sezon. Acest truc te va ajuta în primul rând să cumperi vegetale proaspete la prețuri bune. În al doilea rând, produsele de origine vegetală cumpărate în plin sezon conțin, adesea, mai multe vitamine și mai mulți nutrienți și sunt mai bune la gust.

Fructe și legume de sezon utile în artrita reumatoidă – primăvara

Iată spre ce alimente poți să te îndrepți primăvara dacă ai această afecțiune:

Broccoli

Această legumă verde are un aport nutrițional important, care te ajută să lupți contra inflamației. Broccoli-ul conține vitaminele K și C, sulforafan și calciu și, pe lângă proprietățile antiinflamatoare, îți poate stimula sistemul imunitar.

Legume verzi frunzoase

Legumele din această familie au frunze de un verde închis la culoare, care conțin multe vitamine și minerale. Mai exact, ele conțin fibre, acid folic și vitaminele A, C, K și B. Dacă alegi să mănânci legume verzi frunzoase, precum varza, varza creață (kale), sfecla elvețiană sau spanacul vei obține și minerale precum calciul și fierul.

Ceapă

Ceapa este bogată în antioxidanți și nu doar că reduce inflamația, dar îți hrănește și bacteriile bune din intestin. De asemenea, îți este este de ajutor și în gestionarea afecțiunilor cardiace și a colesterolului crescut.

Căpșuni

Aceste fructe conțin multă vitamina C și multe antocianine, utile în combaterea inflamației corelate cu poliartrita reumatoidă. În plus, căpșunile au și acid folic.

Fructe de sezon pentru persoanele cu poliartrită reumatoidă – vara

Vara ai grijă să introduci în dieta zilnică o serie de fructe care te ajută la gestionarea bolii:

Mure

Flavonoidele sunt un tip de antioxidant care le oferă fructelor și legumelor acele culori vibrante de albastru, mov și roșu, iar un bun exemplu sunt fructele de pădure. Antocianinele sunt un tip de flavoinoide care ajută în lupta contra inflamației, potrivit studiilor, iar murele și alte tipuri de fructe de pădure conțin aceste substanțe.

Afine

Și afinele sunt bogate în antocianine. Afinele coapte sunt dulci și moi, așa că le poți include în dieta ta atât zilnic la micul dejun, ca atare, cât și în alte preparate pe care le mănânci în weekend, precum clătitele.

Cireșe

La fel ca afinele, cireșele au în compoziție antocianine care luptă cu inflamația din corp, având o acțiune comparabilă cu a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. În plus, cireșele conțin vitamina C și potasiu.

Pepene roșu

Acest fruct conține un tip de carotenoide, numit beta-criptoxantină, care poate să ajute la reducerea simptomelor provocate de poliartrita reumatoidă. De asemenea, conține vitaminele A și C. Alt beneficiu este faptul că are un conținut mare de apă, ceea ce înseamnă că te ajută să te hidratezi mai bine în lunile de vară.

Legume de sezon indicate în poliartrita reumatoidă – toamna

De-a lungul toamnei, strecoară în meniul tău și următoarele alimente vegetale:

Usturoi

Este o sursă alimentară excelentă pentru reducerea inflamației, datorită compușilor săi sulfuroși. Un studiu publicat în jurnalul medical Arthritis Research and Therapy a concluzionat că un astfel de compus din usturoi poate fi util în tratarea inflamației și a artritei.

Sfeclă

Potrivit unor cercetări, aceste legume rădăcinoase pot să reducă inflamația în poliartrita reumatoidă, prin faptul că stau în calea semnalelor proinflamatorii. De asemenea, se pare că sfecla, care e bogată în antioxidanți, poate să reducă riscul de cancer și pe cel de boală cardiovasculară.

Cartofi dulci

Cartofii dulci îți sunt și aceștia alimente de luat în calcul în gestionarea bolii, deoarece conțin carotenoide, pigmenți care ajută la ușurarea simptomelor poliartritei reumatoide și, în plus, sunt bogați în antioxidanți.

Spanac

Această legumă frunzoasă, bogată în vitamina K, te ajută să lupți cu inflamația cauzată de poliartrita reumatoidă. Deși sunt persoane care nu se dau în vânt după spanac, acesta poate fi ușor transformat într-un preparat gustos: frunzele de baby spanac pot fi adăugate în salate, iar frunzele mai mari, proaspete sau congelate, pot fi opărite, scurse bine, tocate și apoi sotate nu mai mult de câteva minute într-o linguriță de unt și una de ulei, și apoi asezonate cu sare și usturoi.

Fructe și legume de sezon de folos în poliartrita reumatoidă – iarna

Pe ce să pui accentul iarna dacă suferi de poliartrită reumatoidă? Iată câteva idei:

Varză kale

Este o legumă pe care nutriționiștii o includ la cele de iarnă, deși poate fi găsită și în alte anotimpuri. Este extrem de nutritivă și ajută la combaterea inflamației.

Varză de Bruxelles

Verzele mici de Bruxelles sunt legume crucifere bogate în nutrienți precum vitamina K, vitamina C, fibre, folat. Pe lângă faptul că au efecte antiinflamatoare, se pare că au și unele proprietăți anticanceroase.

Citrice

Citricele conțin multă vitamina C, care este o aliată a articulațiilor afectate de poliartrita reumatoidă și îți poate stimula sistemul imunitar. Portocalele sunt ideale pe post de gustare între micul dejun și prânz, iar o jumătate de grepfrut poate fi consumată înainte de masa de dimineață. De asemenea, zeama de lămâie este excelentă adăugată în sosurile pentru salate, dar și pentru a aromatiza un ceai sau un pahar cu apă.

Meniuri de sezon pentru poliartrita reumatoidă

Iată câteva idei de mese cu legume și fructe de sezon:

Meniu de primăvară

  • Mic dejun: ceai verde cu jumătate de oră înainte de masă, apoi o omletă cu spanac, ceapă verde și pătrunjel, gătită în ulei de măsline, alături de o felie de pâine integrală
  • Prânz: supă cremă de urzici, alături de o salată mare din ridichi, salată verde, castraveți, mărar, conservă de ton, puțină sare, ulei de măsline și suc de lămâie și o porție de quinoa cu legume la abur (morcovi, mazăre)
  • Gustare: câteva felii de măr cu o lingură de nuci
  • Cina: sparanghel la grătar cu dressing de lămâie și turmeric și sote de ciuperci cu usturoi, iar ca desert, un fruct

Meniu de vară

  • Mic dejun: smoothie cu afine, spanac, semințe de in măcinate și lapte vegetal sau animal, alături de un biscuit integral cu semințe
  • Prânz: gazpacho (supă rece) din roșii, ardei, castraveți și usturoi și o salată de linte cu roșii cherry, pătrunjel, lămâie și ulei de măsline
  • Gustare: o mână de cireșe sau caise proaspete cu o lingură de arahide
  • Cina: o bucată de pește la grătar, dovlecei umpluți cu orez brun, roșii, ardei și ierburi aromatice și o porție de salată de varză roșie cu morcov și oțet de mere

Meniu de toamnă

  • Mic dejun: porridge cu fulgi de ovăz, lapte vegetal sau animal, nuci și piure de mere cu scorțișoară și un ceai de măceșe
  • Prânz: supă cremă de dovleac cu turmeric și semințe de dovleac prăjite și o salată caldă cu broccoli, conopidă, sfeclă roșie, brânză feta și ulei de măsline, cu o felie de pâine integrală
  • Gustare: o pară cu o lingură de alune de pădure
  • Cina: mâncare de vinete cu curcan, roșii și usturoi și o salată de rădăcinoase crude (morcov, țelină, păstârnac) cu lămâie

Meniu de iarnă

  • Mic dejun: budincă de chia cu lapte vegetal sau animal, bucăți de kiwi și semințe de cânepă, alături de un ceai de ghimbir cu lămâie
  • Prânz: supă de varză cu morcovi, țelină și pătrunjel și o porție de tocană de linte roșie, curcan, morcov, roșii, ceapă și turmeric
  • Gustare: o portocală și o lingură de migdale crude
  • Cina: pește la cuptor cu salată de fasole verde cu usturoi, lămâie și ulei de măsline.

Sursă