Analizele de laborator în mononucleoză infecțioasă („Boala sărutului”)
Mononucleoza infecțioasă este o boala virala contagioasă care este adesea denumită „boala sărutului”. Virusul care provoacă mononucleoza infecțioasă, virusul Epstein-Barr (EBV), este transmis ușor de la o persoană la alta prin salivă.
Te poți infecta prin sărut, dar poți fi expus și dacă folosești în comun cu persoana bolnavă vesela sau în cazul copiilor mici, jucăriile.
Virusul Epstein-Barr (EBV) este un virus care apare doar la oameni. Este unul dintre cele mai răspândite virusuri umane în lume. Virusul Epstein-Barr este denumit și virusul herpetic 4 deoarece face parte din familia virusurilor herpetice.
90-95% din populație va fi infectată cu virusul Epstein-Barr la un moment dat pe parcursul vieții, dar majoritatea nu știu asta deoarece nu au simptome. Cei mai mulți oameni se infectează cu EBV în copilărie. Infecțiile cu EBV la copii de obicei nu provoacă simptome sau simptomele nu se pot distinge de alte boli ale copilăriei ușoare și cu durata scurtă. Persoanele care prezintă simptome ca urmare a infecției cu virusul Epstein-Barr, de obicei adolescenții sau adulții tineri (35-40 ani), se vindecă în 1-2 luni. Totuși, unii oameni pot rămâne cu o senzație de oboseală marcată timp de câteva săptămâni sau chiar luni.
Odată ce o persoană este infectată cu EBV, virusul nu dispare, ci devine latent (inactiv), rămânând în corp pe toată durata vieții. În unele cazuri, virusul se poate reactivă. Acest lucru nu provoacă de obicei simptome, cu excepția cazului când sistemul imunitar al persoanei este slăbit semnificativ.
De obicei, pacienții simptomatici prezintă stare generală de rău, oboseală, febra, faringita, amigdalita și poliadenopatii (inflamația ganglionilor limfatici). La unii pacienți, poate să apară mărirea ficatului și a splinei (hepatomegalie, respectiv splenomegalie). Deoarece aceste semne și simptome pot să apară în multe afecțiuni, diagnosticul de mononucleoza infecțioasă nu se poate face doar pe manifestările clinice și depinde de confirmarea infecției prin analize de laborator.
Analizele de laborator în mononucleoză infecțioasă
Diagnosticarea mononucleozei infecțioase poate fi o provocare, deoarece simptomele sunt similare cu ale altor boli. Infecția cu virusul Epstein-Barr poate fi confirmată printr-o analiză de sânge care detectează anticorpii pe care sistemul imun i-a produs împotriva unor diverse antigene ale virusului.
Un antigen este o substanță de pe suprafața unui virus care provoacă un răspuns imun, cum este producerea de anticorpi. Anticorpii sunt substanțe pe care organismul le produce pentru a ataca și distruge virusul.
În timpul unei infecții active cu EBV, nivelul fiecăruia dintre acești anticorpi crește și scade în diferite momente ale bolii, pe măsură ce infecția progresează. Măsurarea acestor anticorpi în sânge poate ajuta la diagnosticarea infecției cu EBV si, de obicei, oferă medicului informații despre stadiul infecției și dacă este o infecție actuală, recentă sau care a fost în trecut.
Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention, CDC) din Statele Unite recomandă următoarele analize care depistează anticorpii produși față de antigele specifice EBV:
- Anticorpi anti-antigenul capsidei virale (Anti-VCA Capsid Antigen).
- Anticorpi anti-antigenul precoce (Anti-EA, Early Antigen).
- Anticorpi anti-antigenul nuclear EBV (EBNA, EBV, Nuclear Antigen).
CDC nu mai recomanda folosirea în practică clinică a testului anticorpilor heterofili (țestul monospot). Studiile au arătat că țestul anticorpilor heterofili produce atât rezultate fals-pozitive, cât și rezultate fals-negative.
Acești anticorpi pot să apară în multe alte afecțiuni, în afară de mononucleoza infecțioasă, ca de exemplu: hepatita virală A sau B, leucemie acută limfoblastica, boala Hodgkin, limfom non-hodgkinian, limfom Burkitt, carcinom pancreatic, infecție cu citomegalovirus (CMV), artrita reumatoida, malarie sau rubeola. De asemenea, anticorpii heterofili nu apar frecvent la copiii < 4 ani cu mononucleoza infecțioasă și sunt absenți la 10-20% dintre adulți.
Anticorpi anti-antigenul capsidei virale (Anti-VCA)
- Anti-VCA de tip Ig M – confirmă infecția acută. Anti-VCA IgM apar precoce, imediat după debutul clinic, după care ating un nivel maxim la 2 săptămâni și apoi scad progresiv în 2-3 luni până la niveluri nedetectabile.
- Anti-VCA de tip Ig G – apar aproape simultan cu Ig M, ating un vârf în 2-4 săptămâni și apoi scad ușor și se stabilizează, urmând să persiste pentru tot restul vieții.
Ac anti-antigen nuclear EBV (EBNA)
- Anticorpii împotriva antigenului nuclear, determinat prin țestul standard cu imunofluorescentă, nu sunt observați în faza acută a infecției cu EBV.
- Acești anticorpi vor apare după ce mononucleoza infecțioasă s-a vindecat și vor fi depistați după 2-4 luni de la debutul simptomelor. Vor persista pentru tot restul vieții.
- La pacienții cu infecție asimptomatica detectarea EBNA IgG împreună cu anticorpii anti-VCA IgG și IgM este utilă în diferențierea stadiului precoce de convalescenta de fază acută a mononucleozei infecțioase.
- Alte teste imunologice enzimatice EBNA pot raporta rezultate fals pozitive.
Testarea probelor de sânge atât în faza acută, cât și convalescenta nu este utilă pentru a face distincția dintre infecția recentă și una în trecut.
La majoritatea pacienților, răspunsul imun cu formarea anticorpilor apare rapid în timpul infecției active cu EBV. Odată cu apariția simptomelor de mononucleoza infecțioasă apar și anticorpii anti-VCA de tip IgM și IgG.
Intrepretarea rezultatelor anticorpilor anti EBV
Analizele care depistează anticorpii anti-EBV nu sunt de obicei necesare pentru a diagnostica mononucleoza infecțioasă tipică.
Ele sunt indicate pentru a identifica cauza bolii la pacienții care nu au o manifestare tipică de mononucleoza infecțioasă sau care au alte boli care pot fi cauzate de infecția cu EBV. Simptomele mononucleozei infecțioase se rezolvă în general în 4 săptămâni. Dacă o persoană este bolnavă mai mult de 6 luni și nu are un diagnostic de laborator confirmat de infecție cu EBV, trebuie luate în considerare alte cauze ale sindromului de oboseală cronică.
Interpretarea analizelor care evidențiază anticorpii anti-EBV necesită familiarizarea cu aceste teste și accesul la informațiile clinice despre pacient. Pacientul trebuie trimis la un medic specialist în boli infecțioase care are o astfel de experiență.
Ce semnificație pot avea rezultatele testelor anticorpilor anti-EBV:
- Ac anti-VCA Ig M – pozitiv
- Ac anti-VCA Ig G – negativ
- Ac anti-EA Ig G – negativ
- Ac ENBA Ig G – negativ
Infecție în trecut, cu câteva luni sau ani mai devreme. 90% din adulți au acești anticorpi prezenți.
- Ac anti-VCA Ig M – negativ
- Ac anti-VCA Ig G – pozitiv
- Ac anti-EA Ig G – negativ. In 20% din cazuri, acești anticorpi pot persista toata viață.
- Ac ENBA Ig G – pozitiv
Fără infecție cu EBV. Simptomele se datorează unei alte cauze.
Susceptibilitate la infecție cu EBV.
- Ac anti-VCA Ig M – negativ
- Ac anti-VCA Ig G – negativ
- Ac anti-EA Ig G – negativ
- Ac ENBA Ig G – negativ
Ce tip de medici diagnostichează și tratează mononuleoză infecțioasă?
Tu sau copilul tău veți fi tratați de către medicul de familie sau un medic internist, respectiv de medicul pediatru. Dacă simptomele mononucleozei infecțioase devin cronice, este posibil să fiți îndrumați către un medic specialist în boli infecțioase.