Vaccinarea antigripală: importanța și eficacitatea înainte de sezonul gripelor

Vaccinarea antigripală reprezintă cea mai bună metodă de protecție împotriva a 4 virusuri gripale, virusuri frecvente în sezonul rece.

Gripa este o infecție de tract respirator superior și inferior, ceea ce înseamnă că poate afecta nasul, traheea și bronșiile, dar și plămânii.

Infecția este virală și poate fi cauzată de mai multe tulpini ale virusului gripal.

Categorii la risc

Pentru unii pacienți gripa se simte doar ca o răceală, însă deseori aceasta poate da semne și simptome severe și complicații cu impact negativ pentru pacient.

Pacienții cu risc mai mare de a face forme severe ale gripei si complicații ale acesteia sunt copiii și vârstnicii, dar și alte categorii.

Vaccinul antigripal a revoluționat prevenția gripei și a ușurat sezonul rece pentru mulți pacienți de-a lungul timpului.

Deși acesta nu poate preveni gripa cu o siguranță de 100%, este cu siguranța eficient și merită făcut anual.

Centrul de prevenție și control al bolii (CDC) recomandă vaccinul antigripal pentru toate persoanele cu vârsta de cel puțin 6 luni.

Când se realizează?

 

Perioada de timp în care se poate achiziționa și face vaccinul diferă de la centru la centru, însă în general acesta începe să fie disponibil la sfârșitul lunii august, în fiecare an.

Medicii recomandă vaccinarea între lunile septembrie și noiembrie, vaccinul fiind cel mai eficient atunci când este administrat până la finalul lunii octombrie.

Chiar și atunci când este făcut după luna decembrie, vaccinul va poate proteja de epidemiile tardive de gripă.

Importanța vaccinului

Vaccinul antigripal trebuie realizat anual tocmai din cauza schimbării rapide a tulpinilor virale și a modului lor de acțiune. În fiecare an se sintetizează formule farmacologice noi, potrivite pentru virusurile gripale din acel an.

Vaccinul provoacă o reacție a sistemului imun în organism: acesta va produce anticorpi care vă vor proteja de o viitoare reinfecție cu virusul gripal.

Titrul de anticorpi rămâne ridicat timp de câteva luni, de regulă până la finalul sezonului rece, fiind diminuat însă pe parcursul anului.

Recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și CDC cuprind vaccinarea antigripală anuală pentru toate persoanele peste 6 luni.

Vaccinul scade semnificativ riscul de infecție, riscul de a face forme severe de gripă și riscul de spitalizare și complicații din cauza gripei.

Studiile realizate de-a lungul timpului au estimat o eficienta de 60% în prevenția gripei, în rândul pacienților vaccinați antigripal anual.

Chiar dacă vaccinul nu acoperă 100% șansa de a face gripă, acesta diminuează severitatea infecției și scade semnificativ riscul de spitalizare.

Vaccinarea antigripală este în special importantă în timpul epidemiilor de COVID-29, cele două infecții agravându-se reciproc. Ambele vaccinuri pot fi realizate în același timp, dacă este nevoie.

Există câteva categorii de pacienți cu risc crescut de a face gripă, pacienți ce ar trebui în special să își facă acest vaccin anual:

– Adulții cu vârsta peste 65 de ani

– Pacienții aflați în azile sau centre de îngrijire paliativa, pacienții spitalizați

– Copiii cu vârsta sub 12 ani

– Femeile însărcinate sau care plănuiesc o sarcină în următoarele luni

– Pacienții cu patologii ce compromit sistemul imun

– Pacienții aflați sub tratament chimioterapic sau imunosupresor

– Persoanele obeze cu un IMC peste 40

– Pacienții cu patologii respiratorii cronice, la care gripa ar putea induce o decompensare severa: BPOC, astm bronșic, pneumopatii infiltrative

Copiii cu vârsta de până la 8 ani pot necesita 2 doze de vaccin antigripal, în timp ce restul populației necesită o singură doză în fiecare an.

Supraveghețti atent dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră dezvoltați reacții alergice semnificative în urma vaccinului și informați-vă medicul.

Daca aveți alergie la un anumit vaccin, medicul vă poate recomandă un alt lot si va poate trata alergia. 

Cum se administrează?

Cea mai comună și eficientă metodă este administrarea vaccinului sub forma de injecție intramusculară, într-o singură doză. Alternativa o reprezintă un spray nazal, acesta având indicații limitate doar la anumiți pacienți. Discutați cu medicul dumneavoastră despre această opțiune.

Vaccinul se injectează într-un mușchi al brațului de regulă, dar se poate si la nivelul coapsei sau fesierului.

Efecte adverse

Vaccinul antigripal nu vă poate provoca gripa sau semne și simptome ale acesteia și nici nu crește riscul de a face infecția cu COVID-19.

Pot apărea însă alte efecte secundare, considerate normale:

– Simptome similare răcelii: unii pacienți au dureri musculare și febra în primele 2 zile de la administrarea vaccinului, ca și efect advers al producerii de anticorpi de către organism

– Fereastra de 2 săptămâni: durează în jur de 14 zile pentru ca vaccinul să își facă efectul complet. Dacă sunteți expus la virusul gripal în această perioadă, puteți face gripă în ciuda vaccinării

– Reacții alergice: de regulă alergiile apar la excipienți sau substanțele utilizate lângă substanța activă și afectează persoanele polialergice

Metode adiționale de prevenție

Vaccinul antigripal este cea mai bună armă împotriva gripei. Există însă și alte precauții pe care le puteți lua în sezonul rece, alături de vaccin, pentru o mai bună prevenție a infecțiilor respiratorii virale.

Astfel, asigurați-vă că mențineti aceste obiceiuri:

– Spălați-vă des pe mâini, cu apă și săpun, în special după ce ați fost într-un loc public

– Țineți-vă mâinile departe de față. Evitați să vă atingeți ochii, nasul și gura atunci când sunteți afară

– Evitați spațiile aglomerate. Gripa se răspândește în locurile cu mulți oameni

– Acoperiți-vă nasul și gura atunci când tușiți sau strănutați

– Dezinfectați în mod regulat suprafețele pe care le atingeți frecvent, inclusiv telefonul mobil

– Dormiți suficient, hidratați-vă și consumați multe fructe și legume de sezon

– Dacă vă îmbolnăviți, evitați contactul cu ceilalți pentru a limita răspândirea infecției

Concluzie

Vaccinul antigripal reprezintă, la ora actuală, cea mai eficientă metodă de a preveni gripa.

Acesta se realizează anual din cauza modificării constante a tulpinilor virale, fiind ideal de administrat până în luna noiembrie.

Eficiența vaccinului este ridicată, acesta reducând riscul de îmbolnăvire, de a face forme severe sau complicații ale gripei.

Discutați cu medicul de familie despre disponibilitatea vaccinului antigripal.

Sursă