Tratamente fitoterapeutice pentru bolile cardiovasculare
Pentru prevenirea şi combaterea crizelor de angină pectorală, cardiopatie ischemică şi insuficienţă cardiacă, medicina naturistă poate interveni prin cure de lungă durată cu infuzii, decocturi, tincturi şi siropuri medicinale, folosind plante medicinale cu proprietăţi coronaro-dilatatoare, sedative şi antitrombolice.
În consumul intern, se utilizează plante cu proprietăţi vasodilatatoare la nivel coronarian şi periferic, antispastice şi calmante în stări de excitaţie cardiacă şi nervoasă. În primul rând sunt folosite speciile vegetale bogate în glicozide cardiotonice, adică acele principii active din plante care pot acţiona cu succes în cazul bolilor de inimă. În cazul insuficienţei cardiace, glicozidele cardiotonice măresc conţinutul de ioni de calciu în celulele miocardului, ducând la o potenţare a forţei de contracţie a inimii (efect inotrop pozitiv) şi la o reducere a frecvenţei ritmului cardiac (efect dromotrop negativ).
Păducelul (Crataegus monogyna şi Crataegus oxyacantha), cu un conţinut ridicat în derivaţi flavonici, taninuri catehinice şi coline, acţionează favorabil în angină pectorală, cardiopatie ischemică, tahicardie, aritmii, fibrilaţii şi palpitaţii, ateroscleroză, miocardită şi ca vasodilatator coronarian şi periferic, cu creşterea permeabilităţii vasculare şi fluidificarea sângelui. Intensifică fluxul sanguin coronarian şi asigură o bună contractibilitate muşchiului cardiac, astfel că inima poate să funcţioneze ca o pompă cu mare eficienţă. Datorită acţiunii vasodilatatoare perifice, păducelul reduce tensiunea arterială, care poate fi un factor agravant al anginei pectorale. Prin efectul uşor anticolesterolemiant, păducelul împiedică formarea plăcilor de aterom pe arterele coronare, evitând obturarea lumenului vaselor.
Se administrează sub formă de infuzie, dintr-o linguriţă flori şi frunze uscate sau 2 linguri fructe la 250 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10 minute şi se bea în timpul crizelor sau fracţionat în câteva reprize din intervalul dintre crize.
Tinctura de păducel se prepară din 20 g flori + frunze + fructe la 100 ml alcool 60º, care se macerează timp de 10 zile; se iau câte 20 de picături în puţină apă sau câte 15 picături de trei ori pe zi, între crize.
Degeţelul lânos (Digitalis lanata), degeţelul roşu (Digitalis purpurea), cu un conţinut ridicat de digitoxigenină şi digoxigenină, cu acţiuni tonic-cardiace în angina pectorală, insuficienţă cardiacă, mărirea contracţiei miocardului şi rărirea ritmului cardiac.
Talpa-gâştei (Leonurus cardiaca), bogată în heterozide cardiotonice, cu efecte în angina pectorală, hipertensiunea arterială, tahicardia, nevrozele cardiace şi în reglarea bătăilor inimii după stări nevrotice.
Anghinarea (Cynara scolymus), care conţine glicozide, flavonozide, derivaţi terpenici şi principii amare (cinarină, cinaropicrină), are acţiuni terapeutice în angina pectorală, insuficienţă cardiacă cu edeme, zgomot în urechi, hipertensiune arterială şi ateroscleroză; se prepară o infuzie dintr-o linguriţă frunze uscate la 250 ml apă clocotită, care se bea în cursul zilei, repetat de 3 ori pe săptămână.
Valeriana (Valeriana officinalis), bogată în esteri terpenici, sesquiterpenoide şi monoterpenoide oxigenate, are efecte antispasmodice şi sedative în nevroze cardiace, cardiopatie ischemică, reglarea presiunii arteriale şi a palpitaţiilor inimii, inclusiv calmarea sistemului nervos la nivelul encefalului, înlăturând durerile de cap.
Saschiul (Vinca minor), care conţine alcaloizi cu nucleu indolic (vincamină şi vincinină), are proprietăţi spasmolitice şi hipotensive, eficiente în hipertensiune arterială, tahicardie neurovegetativă, ateroscleroză sau la pierderea memoriei, acţionând prin dilatarea arterelor cerebrale şi irigarea optimă a sângelui spre creier.
Vâscul (Viscum album), bogat în saponozide triterpenice şi coline, prezintă proprietăţi terapeutice hipotensive, sedative, bradicardizante, vasodilatatoare coronariene şi periferice, evitând angina pectorală, cardiopatia ischemică, congestia cerebrală, ateroscleroza şi extrasistolele.
Glicozidele cardiotonice se mai găsesc în scoarţa de liană dobrogeană (Periploca graeca), cu periplogenină, şi în Strophantus divaricatus, cu strofantidină şi sarmutogenină.