Uleiuri esențiale – cum se produc și beneficii

Distilarea la aburi

Uleiurile esențiale se pot produce prin mai multe procese, însă, cel mai cunoscut este prin distilarea la aburi, fiind format exclusiv din moleculele aromatice ale plantelor. Așadar, plantele, fie proaspete, fie uscate, sunt așezate într-un alambic.

Căldura și aburul ajută structura celulară a plantei să se descompună și să elibereze uleiul esențial. Aburul și moleculele tranzitează printr-un tub, ajungând într-un rezervor de răcire unde se transformă în lichid. Lichidul este o combinație între apă și ulei, fiind separate și evacuate prin sifonare.

Apa rămasă este, de asemenea, folosită în îngrijirea persoanele sensibile la uleiurile esențiale și a bebelușilor. Uleiurile esențiale care se produc prin distilarea la abur sunt: uleiul esențial de lavandă, uleiul esențial de mentă, uleiul esențial de oregano, uleiul esențial de cimbru, uleiul esențial de tămâie și uleiul esențial de chiparos.

Presarea la rece

Acest procedeu este folosit, îndeosebi, pentru a produce uleiuri esențiale din citrice. Cojile citricelor sunt strivite și presate, apoi uleiurile sunt recoltate. Totuși, specialiștii recomandă ca citricele folosite în presarea la rece să fie organice, deoarece coaja acestora absoarbe pesticidele și insecticidele.

Prin presarea la rece se obțin următoarele uleiuri esențiale: uleiul esențial de lămâie, uleiul esențial de portocală, uleiul esențial de mandarină, uleiul esențial de grepfrut, uleiul esențial de bergamotă.

Contactul cu o materie grasă

Acest procedeu este mai costisitor și de lungă durată, însă este necesar atunci când dorim să producem ulei esențial din petale de flori. Moleculele aromatice ale acestor petale ar fi distruse prin distilarea la aburi, motiv pentru care se folosește altă tehnică, și anume contactul cu o materie grasă.

Florile petalelor se așează pe o suprafață, apoi se ung cu un solvent gras, schimbând petalele zilnic, timp de 21 de zile. Solvenții grași folosiți se distilează, obținându-se o cantitate foarte mică de ulei esențial. Prin această tehnică, se obțin următoarele uleiuri esențiale: ulei esențial de iasomie, de trandafir și de floarea de portocal.

Uleiul esențial de lavandă

 Uleiul de lavanda este antiseptic, antimicrobial, antiinflamator, antifungic și analgezic. Grăbește vindecarea micilor răni, arsuri, iritații, înțepături de insecte și ajută în caz de mâncărimi.

Este eficient în atenuarea durerilor și inflamațiilor, stimulând formarea de celule noi.

Uleiul esențial de lămâie

Este un ulei alcalin, diuretic, detoxifiant, tonic si antiseptic, un tonic foarte bun pentru circulație, stimulând sistemul imunitar, reglează presiunea sanguină, combate varicele și hemoroizii.

De asemenea, este foarte des utilizat în cadrul problemelor digestive, reducând hiperaciditatea, detoxificând ficatul și decongestionând vezica biliară. Reduce retenția de apă, crește capacitatea de concentrare și are efecte benefice asupra aparatului respirator, luptând împotriva astmului, bronșitei, gripei, laringitei și sinuzitei.

Uleiul esențial de mentă

La nivelul sistemului digestiv, uleiul de mentă este eficient în combaterea diareei, constipației, indigestiei și flatulenței. Este foarte eficient în calmarea durerilor musculare, luptă împotriva durerilor de cap și migrenelor, stimulând activitatea cerebrală.

Luptă împotriva astmului, bronșitei, gripei sau tusei, fiind un bun remediu pentru pielea congestionată sau afectată de acnee.

Uleiul esențial de ghimbir

Ameliorează tulburările de circulație și tratează varicele. Ghimbirul este eficient în caz de diaree, constipație, indigestie, flatulență, tensiune abdominală, pierderea apetitului și crampe stomacale.

De asemenea, este adjuvant în tratamentul artritei, reumatismului, contracturilor musculare și mușchilor încordați. Luptă împotriva tusei și răcelii, ajutând în cazul bronșitei, sinuzitei și a durerilor de gât.

De ce este indicat uleiul esențial de pin?

De ce este indicat uleiul esențial de pin?

Toți radicalii liberi sunt îndepărtați și pielea se păstrează suplă și elastică. Acest ulei este unul dintre cele mai recomandate uleiuri pentru măștile antiaging preparate în casă. Combate cu succes și probleme ale pielii precum acneea, punctele negre, petele roșii, eczema, psoriazis, sau scabie.

Datorită aromei proaspete, uleiul esențial de pin este deseori utilizat în prepararea produselor cosmetice. Totodată, acesta poate fi utilizat și pentru îndepărtarea măreții, masând scalpul ușor, cu mișcări circulare, timp de 15 minute. Poate fi utilizat și pentru aromaterapie sau băi revigorante. Toarnă aproximativ 20 de picături în cada cu apă și te vei relaxa complet la baie. Dacă obișnuiești să prepari săpun acasă, adaugă 10-15 picături pentru o aromă fresh și pentru a te bucura de proprietățile sale antibacteriene.

Uleiul esențial de eucalypt

Tratează retenția de apă, ajută în ameliorarea durerilor, în tratamentul artritei și reumatismului datorită proprietăților sale analgezice. În plus, este recomandat pentru combaterea astmului, bronșitei, tusei, gripei, răcelilor, sinuzitei și eliminarea mucusului.

Sursa